Foşti fotbalişti de marcă şi componenţi ai Generaţiei de Aur vor fi prezenţi în acest sfârşit de săptămână în Bihor la invitaţia comunităţii slovace din judeţ. Aceştia vor participa la două evenimente cu conotaţie sportivă organizate de Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România (U.D.S.C.R) la Şinteu şi Oradea.

Mâine, de la ora 12:00, va fi înaugurat în Șinteu un teren multifuncțional cu gazon artificial şi nocturnă. Investiția a fost posibilă prin eforturile Consiliului local şi Primăriei Şinteu, precum şi a Consiliului Județean Bihor.

Următoarea manifestare este dedicată Zilelor Internaționale a Tinerilor Slovaci din Diasporă și se va desfășura în Oradea, la Baza Sportivă Tineretului unde vor fi prezente delegații ale slovacilor din Serbia, Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria și România. Evenimentul va debuta mâine cu un meci demonstrativ de fotbal, la ora 20:00, între reprezentanții comunităților slovace și o selecţionată a foştilor internaţionali, precum  Miodrag Belodedici, Dănuț Lupu, Florentin Petre, Ioan Andone, Adrian Ilie, Marian Savu, Alexandru Boc sau Adalbert Kassai. Acțiunea va continua sâmbâtă și duminică cu un turneu de minifotbal între reprezentanții slovacilor din diasporă. "Tema acestei manifestări este denumită metaforic Turneul cunoașterii bazată pe trei elemente care ne unesc pe noi, slovacii din diasporă și anume: tradiție, loialitate, respect. Această manifestare are ca organizatori Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România, Forumul Mondial al Slovacilor din Diaspora cât și Departamentul pentru Slovacii din Diaspora din cadrul Guvernului Slovaciei și este sprijinit de către Baza Sportivă Tineretului", a declarat Adrian-Miroslav Merka, președintele U.D.S.C.R.