La doar un pas de play-off-ul Diviziei A1 - "Leii" sunt în semifinale
Deşi au ales să dispute ambele partide în deplasare, liderul Diviziei A2, Seria Vest la volei masculin, LPS Bihorul Atletic Oradea, a trecut fără probleme de formaţia clasată pe locul opt, CSVC Caransebeş, într-o dublă contând pentru prima fază a play-off-ului.
Mutarea celor două jocuri în oraşul de la Poalele Semenicului s-a făcut de comun acord, pentru a mai scuti ambele formaţii de un efort financiar suplimentar. Primul meci s-a disputat vineri seara, consfinţind o victorie categorică a orădenilor, scor 3-0 (pe seturi: 25-10, 27-25, 25-8) după 54 de minute de joc. După cum arată şi situaţia pe seturi, gazdele conduceau în actul secund cu 24-21, moment în care antrenorul orădean, Rodian Achimescu, a făcut o mutare inspirată, introducându-l în teren pe Vornicu. Acesta şi-a făcut treaba excelent, iar lepesiştii s-au impus cu 27-25. Primul şi ultimul set au fost fără istoric, fiind dominate da capo al fine de oaspeţi, care şi-au ţinut la respect adversarul. Meciul doi a debutat în nota de dominare a orădenilor, care după 19 minute de joc conduceau deja cu 1-0 pe tabelă (25-15). După alte 20 de minute, avantajul oaspeţilor s-a dublat (set câştigat cu 25-20). În setul trei, pe fondul oboselii acumulate de orădeni, dar şi a unor decizii curioase luate de arbitrul principal din Craiova (puncte acordate amfitrionilor la sugestia publicului şi a câtorva "arbitri" din echipa gazdă) s-a mers cap la cap până la 23-22 pentru Oradea. Gazdele au egalat, iar pe fondul unei decizii "pro amfitrioni" şi al unei mingi trimise în aut de orădeni, CSVC a reuşit să câştige setul cu 25-23. Biciuiţi verbal în pauza dintre seturi, orădenii nu au mai făcut "cadouri" încheind partida cu 25-20 (3-1 la general), după 85 de minute de joc. Cu scorul general de 2-0 (6-1 la seturi), "leii" au păşit în următoarea fază a play-off-ului Diviziei A2 şi aşteaptă să afle numele adversarului cu care se vor duela în următorul act (câştigătoarea duelului dintre Provolei Arad şi CNE Dej). Primul joc este programat pe 13 aprilie la Oradea, iar returul, o săptămână mai târziu, în deplasare. În dubla de la Caransebeş, orădenii au jucat în formula: Emil Lung (cpt.), Andrei Achimescu, Moisa Abrudan, George Drăgan, Senin Drinceanu, Bogdan Nan şi Sebastian Chereji (libero), pe parcurs intrând şi Petre Vornicu. "Au fost două meciuri cu evoluţii oscilante trecând de la seturi câştigate la 8 şi la 10 puncte, la pierderea setului din meciul secund ori la setul salvat in extremis în prima zi. Important este că am câştigat şi că mergem mai departe în campionat. Avem trei săptămâni până la următorul meci, interval pe care îl vom folosi la maximum pentru a ne pune la punct cu pregătirea, deoarece vom întâlni un adversar mai bun, probabil Aradul, şi nu dorim să facem paşi greşiţi. Până atunci, însă, cele mai mari emoţii le vom avea în 4 aprilie, când se va vota bugetul judeţean şi cel local, zi în care speranţele noastre se numesc Cornel Popa, Ovidiu Mureşan şi Horea Carţiş, în mâinile cărora stă viitorul echipei noastre!" - a precizat prof. Rodian Achimescu, antrenorul formaţiei orădene.
Text foto: Echipa orădeană a păşit pentru al doilea an în careul de aşi al Diviziei A2



Comentarii
Nu există nici un comentariu.