Zicala românească ''la omul sărac, nici boii nu trag'' se potriveşte de minune şi-n cazul Gloriei Căbeşti, jucătorii grupării de pe Valea Roşiei suportând in continuare nepăsarea autorităţilor locale, care nu pleacă deloc urechea la nevoile sportului căbeştean. Dacă la nivel de copii, căbeştenii se mândresc cu rezultate deosebite pe plan judeţean, în mare măsură datorită profesorului Bunta Bonce, care se straduieşte să le ofere strictul necesar, în ceea ce priveşte Gloria Căbeşti, conducerea Primăriei tratează echipa cu indiferenţă.
Cel mai elocvent exemplu a fost la meciul de pe teren propriu cu FC Hidişelu de Sus, ai cărei jucători au evoluat pe o primă de un milion lei vechi, în timp ce gazdele, cu primarul şi preşedintele Ioan Lăzău în premieră în acest retur la stadion, nu au avut nici măcar banala apă minerală, ce să mai spunem de obişnuita masă de după meci, de care se bucură cam toate echipele, aici făcând referire la două echipe din "vecini" AS Roşia şi Vida Pomezeu, unde fotbalul e respectat de primul om al comunei.
Mai mult, conducătorul căbeştean, în loc să asigure un climat de linişte în rândul echipei, s-a lansat într-o serie de acuze la adresa jucătorilor, dându-şi cu părerea chiar şi despre viaţa personală a unor jucători sufletişti, care înainte de meci au tuns gazonul, l-au trasat, au pus plasele, au oferit răcoritoare arbitrilor etc, în timp ce alţii erau la chermeză...
Cu stări de spirit total diferite, Gloria şi FC Hidişel au practicat un fotbal cursiv, mai ales oaspeţii, care au dominat copios întreaga partidă. Încă din minutul 3, Moga a dat semnalul unei victorii lejere, iar Ciorba (26) i-a redus la tăcere pe cei aproximativ 300 de susţinători ai formaţiei căbeştene, după o pătrundere încheiată cu un şut la colţul lung (0-2).
Nici repriza secundă n-a adus schimbarea mult dorită din jocul amfitrionilor. Nebăgaţi în seamă de nimeni, aceştia au făcut cel mai slab meci din acest sezon, după ce cu o săptămână înainte pierdeau doar cu 0-1 pe terenul liderului CSC Sânmartin.
Profitând de haosul din tabăra gazdelor, M. Burescu (77) şi V. Filip (80) au punctat la capătul unor acţiuni încântătoare (0-4). Drasticul eşec ar trebui să dea de gândit celor care au puterea necesară să stimuleze măcar moral aceşti jucători care luptă pentru comună şi, fără teama de a greşi, se simt singuri într-o comunitate măcinată de invidie şi interese politice, lucruri ce dăuneaza grav atât sportului, cât mai ales societăţii.
După insistenţele consilierilor locali Stoica şi Blaj, s-au alocat 8000 de lei pentru continuarea lucrărilor la vestiar, stopate de un an, însă nu se ştie când vor fi reluate. Dacă nu se mai vrea fotbal, probabil vestiarul va rămâne în aceeaşi stare, iar dacă totuşi se va menţine echipa, cu chiu, cu vai, vor reîncepe, dar, răbdare, doi ani, până la campania electorală. Nu se ştie însă dacă AJF Bihor mai poate manifesta înţelegere la nesfârşit privind tergiversarea lucrărilor, în caz contrar Gloria Căbeşti va fi nevoită să-şi dispute meciurile de acasă în deplasare, iar asta nu va mai fi vina jucătorilor.
Gloria: Mircea Moghiş - Brădău (46 I. Fărcanea), Goina, Popa, Herman (66 Iştoc), Ştefănică, Fazecaş (63 Paşcondea), Toda, Iancu, Tamas (73 Marius Moghiş), Kovacs S. Antrenor: Liviu Barnoş.
Hidisel: Matica - Bogdan, Alb, Sime, Noane, Ciorba (78 Egri), Moga (16 Ţigan), Neaga (46 M. Burescu), Maier, Filip ( 82 Tors), Siladi (34 D, Indrieş). Antrenor: Sorin Simuţ.