L-au pierdut şi pe Roghină!
Clubul FC Bihor continuă să piardă cu uşurinţă jucători de perspectivă. Ultimul junior care şi-a "luat zborul" este Bogdan Roghină (17 ani), declarat liber de contract de FRF, pentru că gruparea orădeană nu i-a achitat drepturile financiare. Dumitru Voloşeniuc, membru în Adunarea Generală a Acţionarilor, l-a acuzat pe fostul preşedinte Ioan Lucian că a faciliat plecarea acestui jucător de la club.
"L-am pierdut şi pe Roghină. Un contract prost întocmit şi apoi prost administrat de preşedinte şi faptul că intenţionat nu a fost plătit timp de opt luni au condus la un astfel de deznodământ. Suma care trebuia achitată lunar nu era mare, circa 3 milioane de lei vechi, dar văd că nu s-a dorit plata acesteia. Să nu se ascundem după deget. Aceşti bani puteau fi aduşi de acasă şi nu s-ar fi pierdut un astfel de junior talentat", a comentat Voloşeniuc. Roghină a fost adus la FC Bihor de antrenorul Dan Dobai în urmă cu trei ani de la Unirea Valea lui Mihai şi chiar s-a antrenat o perioadă cu prima echipă. Roghină trebuia să debuteze în Liga a II-a în ultima etapă a ediţiei precedente de campionat, însă CSM Râmnicu Vâlcea nu a mai făcut deplasarea la Oradea. Mijlocaşul a făcut parte anul trecut din lotul naţional "Under 16" antrenat de Adrian Văsâi. În mandatul lui Lucian, de la FC Bihor au mai plecat alţi doi internaţionali de juniori, Alin Floruţ (19 ani) - tot liber, după ce FC Bihor nu i-a achitat banii prevăzuţi în contract, ajuns apoi la Oţelul Galaţi, şi Adrian Boitoş (16 ani), la Academia "Gheorghe Hagi", de pe urma căruia clubul orădean va primi doar 10% dintr-un viitor transfer.



Scandalos! Asa o sa pierdeti toti jucatorii pentru ca nu sunteti de cuvant!