Kiel - Barcelona, derby-ul sferturilor Ligii la handbal masculin
Tragerea la sorţi a partidelor din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin, efectuată la Viena, a scos în evidenţă confruntări între reprezentantele Germaniei, pe de-o parte, şi adversari din Spania, Franţa şi Rusia, pe de altă parte. Ţinând cont de ţintarul partidelor, n-ar fi exclus ca în careul de aşi să pătrundă doar formaţii germane. Derby-ul acestei faze este duelul dintre deţinătoarea trofeului - THW Kiel - şi Barcelona, dar un plus de atractivitate oferă şi disputa dintre cealaltă grupare spaniolă, Ciudad Real, şi SG Flensburg.
Programul complet al jocurilor:
SG Flensburg-Handewitt (Germania) - Renovalia Ciudad Real (Spania)
F.C. Barcelona Borges (Spania) - THW Kiel (Germania)
HSV Hamburg (Germania) - Chekhovskie Medvedi (Rusia)
Rhein-Neckar Löwen (Germania) - Montpellier Agglomeration HB (Franţa).
Partidele retur vor avea loc între 20 şi 24 aprilie, iar cele retur în intervalul 27 aprilie - 1 mai. Câştigătoarele se vor califica la Turneul Final Four, de la Koln, care va debuta în 28 mai.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.