Atacantul Claudiu Keşeru a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Angers, a terminat-o la egalitate, pe teren propriu, scor 2-2 (0-1), cu formaţia Caen, în etapa a 29-a a ligii secunde din Franţa. Keşeru, care a fost integralist, a stabilit scorul final în minutul 85, reuşind să înscrie din lovitură liberă. Celălalt gol al gazdelor a fost marcat de Mienniel, în minutul 70, în timp ce pentru oaspeţi au punctat Arabi 32 şi Eluchans 67.

 

În urma acestei remize, Angers a urcat pe locul patru în clasament, cu 42 de puncte, la patru lungimi în urma echipei FC Metz, ocupanta locului trei, ultimul care asigură promovarea în prima ligă.

Claudiu Keşeru a declarat că spera să vină cât mai repede momentul înscrierii unui gol, pentru a-şi justifica transferul. "Aşteptam de mai mult timp un meci ca acesta, în care să fac un joc bun sau să fiu decisiv. Până acum, mă întrebam dacă îmi voi justifica venirea la Angers, pentru că oamenii au fost răbdători. Sper ca acesta să fie doar începutul", a declarat Keşeru, care pe lângă golul marcat a dat şi pasa decisivă la reuşita lui Mienniel.

Keşeru a mai spus că nu era normal ca formaţia Caen să câştige acest meci, deoarece, în prima repriză, a avut o singură ocazie. "Le-am spus colegilor mei că ar fi fost un mare scandal dacă pierdeam acest meci, deoarece, în prima repriză, Caen a macat la singura ocazie avută. Noi am avut ocazii, dar nu am marcat, însă am simţit publicul lângă noi. Voiam să arătăm că avem forţă de a reveni. Însă la 2-0 cu liderul nu este uşor", a afirmat Keşeru.