Karateka orădeni, prezenţi la CE de la Praga
La Campionatul European de karate tradiţional Fudokan-Shotokan, ce se va desfăşura săptămâna viitoare la Praga (Cehia), printre participanţi se vor număra mai mulţi karateka de la CS UAMT-Universitatea Agora, calificaţi pentru această competiţie în urma clasărilor pe primele două locuri la Campionatul Naţional de la Oradea. La ultima întrecere internă oficială, Cupa UAMT, echivalentă cu campionatul naţional, sportivii orădeni au avut evoluţii meritorii, reuşind să-şi probeze prin rezultate talentul. Selecţionaţi în lotul naţional al României, karateka orădeni vor să confirme prin rezultate cât mai bune încrederea ce li s-a acordat. La competiţia de la Praga vor lupta pentru culorile tricolore Babics Edward, Pantya Gergö, Alexandra Baba, Ionel Bara la copii, Sacal Beata la cadeţi, Şandru Brigitta şi Raul Tudorică la juniori, Ioana Tivadar, Mirel Matei şi Bernath Csaba la tineret, toţi de la CS UAMT Agora, Laurenţiu Avram, Mihai Binşelan şi Alexandru Gorgan, legitimaţi la CS Fudoshin Oradea, care vor concura la categoria copii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.