Karateka orădeni, în top în Polonia - Marius Ilaș a câștigat grand prix-ul de la Varșovia
Grand prix-ul Mazovia Max 80, organizat la Varșovia, a reunit cei mai buni sportivi din Europa la acest moment. Primii 12 karateka europeni la seniori și cele mai titrate 9 senioare, campioane și vicecapioane europene, au fost prezenți la concursul polonez. Ilaș, de 6 ori campion european, a avut drept adversari sportivi precum suedezul Jimmie Collin și lituanianul Vitautas Cepla, ambii vicecampioni europeni. În primul tur, Marius Ilaș s-a luptat cu lituanianul Justinas Kvietka pe care l-a învins la decizie, după trei reprize. În turul secund, Marius l-a întâlnit pe Marek Odzeniak, unul dintre cei mai titrați luptători polonezi pe care l-a bătut tot la decizie după patru reprize. Finala a fost cel mai dificil meci, cu Gerard Will aflat în forma maximă, și care trecuse categoric în tururile anterioare prin ippon de Jimmie Collin si Vitautas Cepla. În repriza a doua, Ilaș a dominat categoric, însă doar doi dintre cei cinci arbitri l-au văzut învingător, ceea ce a dus la o nouă prelungire. La finele acesteia, cântarul a fost cel care a decis învingătorul, Marius fiind cu peste 6 kg mai ușor decât Gerard Will. Astfel Ilaș a urcat pe cea mai înaltă treaptă și a obținut premiul de 2000 de USD. Viviana Chirilă a trecut în primul tur prin ippon de lituanianca Brigita Gustaityte, iar în turul secund, într-o singură rundă, de o altă lituaniancă, Nora Vaznelyte. În finală, după trei reprize arbitrii au preferat-o pe unguroaica Szepeszi Csenge, Viviana fiind nevoită să accepte locul secund. Cei doi sportivi orădeni au fost însoțiți de antrenorul lotului național, Harris Wallmen.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.