Municipiul Oradea a avut patru reprezentanţi la ediţia din acest an a Campionatul Mondial de Karate Tradiţional pentru toate categoriile. Doi dintre aceştia, Privigyei Kaludia şi Darian Medeşan (Dragonul Oradea), s-au întors acasă cu medalii de bronz.

La competiţia desfăşurată, în perioada 5-8 octombrie, în oraşul polonez Lodz au urcat pe tatami cei mai buni karateka de pe Bătrânul Continent (în ordinea clasărilor de la Campionatul European), dar şi sportivi veniţi din alte colţuri ale lumii. Clubul Sportiv Dragonul Oradea (antrenor Alina Popa) a fost reprezentat de trei sportivi, doi dintre aceştia reuşind să obţină medalia de bronz. Astfel, Privigyei Klaudia şi Darian Medeşan au urcat pe ultima treaptă a podiumului de premiere la kata individual. Patrick Borzescu nu a reuşit să ajungă în faza superioară a competiţiei. Clubul Sportiv UAMT-Universitatea Agora, condus de antrenorii Bernath Csaba şi Melania Câmpan, a fost reprezentat de un singur karateka, Robert Botez, care nu a reuşit să urce pe podium. "A fost o competiţie foarte grea, cu foarte mulţi sportivi din Polonia, dar şi din ţări precum Canada, Brazilia sau Egipt. Numărul mare de competitori pe categorii a făcut ca finalele să se dispute seara, sportivii noştri, în special cei doi karateka ajunşi în lupta pentru medalii, resimţind din plin oboseala acumulată în cursul zilei. Chiar şi aşa, ne-am comportat onorabil, ne-am întors cu două medalii, ceea ce este un lucru bun. Felicit sportivii orădeni şi ţin să menţionez organizarea foarte bună a competiţiei" - ne-a declarat Alina Popa, preşedinta Asociaţiei Judeţene de Karate Tradiţional. Tinerii karateka orădeni se pregătesc pentru Campionatele Balcanice, competiţie ce va avea loc în Serbia, iar pe plan local vor fi organizate două competiţii judeţene, Cupa Gildan şi Cupa Fudoshin.