Atacantul nigerian al echipei Portsmouth, Nwankwo Kanu, şi-a prelungit contractul cu gruparea engleză pentru încă un sezon, a anunţat clubul pe site-ul său de internet, informează AFP.

Kanu, în vârstă de 32 de ani, a semnat vara trecută un contract pe o durată de un sezon, cu posibilitate de prelungire pentru încă un sezon în cazul în care ar fi jucat un anumit număr de meciuri. Nigerianul a jucat în 32 de partide în sezonul trecut, opţiunea de prelungire fiind ridicată. Ca urmare, vechiul jucător al echipelor Arsenal şi Inter Milano a semnat, miercuri, un contract pe o durată de un sezon cu o nouă opţiune de prelungire pentru încă unul. "Sunt foarte fericit că mi-am prelungit contractul. Harry Redknapp este un mare manager şi ador suporterii echipei noastre, care sunt cei mai buni din ţară. Vreau să dau totul din mine în acest sezon şi vreau să marchez multe goluri", a mărturisit Kanu pe site-ul de internet al clubului Portsmouth. Atacantul este momentan accidentat la o coapsă, dar speră să fie refăcut pentru înfruntarea cu Manchester United de pe stadionul Wembley de duminică, contând pentru Community Shield.