După ce ambele echipe au avut sezoane de vis pe plan intern a venit momentul în care să-şi dispute coroană de regină a fotbalului european. Finala Ligii Campionilor la fotbal dintre Juventus Torino şi FC Barcelona se dispută în acestă seară, de la ora 21.45, la Berlin, şi va fi transmisă în direct de TVR 1, DigiSport 1 şi DolceSport 1.

Marile speranţe ale catalanilor vor sta, ca de atâtea ori, în fotbalistul argentinian Lionel Messi, probabil cel mai bun jucător din istorie. Acesta se află într-o formă excelentă după ce sezonul trecut nu a avut aceeaşi strălucire. De partea cealaltă, italienii au suferit o mare pierdere în defensivă unde Chiellini va fi înlocuit de Barzagli după ce a suferit o leziune musculară la antrenamentul de miercuri, iar staff-ul medical nu îl poate recupera până la ora meciului. Din acest punct de vedere, antrenorul catalanilor se poate considera norocos din moment ce are la dispoziţie întreg lotul de jucători. Mai mult, acesta va deplasa la Berlin şi trei jucători de la Barcelona B. Echipele spaniole se află în avantaj faţă de italieni în confruntările directe din finalele Ligii Campionilor. Aceştia au patru victorii obţinute în ultimul act al celei mai importante competiţii fotbalistice la nivel de club din Europa în timp ce italienii au doar două astfel de succese.

Date statistice

Un moment care poate fi considerat istoric este faptul că Xavi, cel mai titrat fotbalist al Barcelonei, va juca pentru ultima dată în tricoul catalanilor şi are şansa de a cuceri cel de-al 25-lea trofeu din carieră alături de echipa spaniolă. Este pentru prima dată când cele două formaţii se vor întâlni într-o finală în cupele europene. În schimb, istoria consemnează trei confruntări în plan european între cele două formaţii, Barcelona fiind cea care s-a califcat de două ori în faza superioară a competiţiei. Catalanii vor juca a patra finală de UEFA Champions League din 2006 și până în prezent. Nicio altă echipă nu a mai reușit o astfel de performanță. Barcelona este echipa din competiție cu cele mai multe goluri înscrise în ultimul sfert de oră (8). Tehnicianul lui Juventus are o singură victorie în opt meciuri cu Barcelona. Lionel Messi poate deveni jucătorul cu cele mai multe goluri în istoria UEFA Champions League: el a înscris până acum 77 de goluri, la fel ca rivalul Cristiano Ronaldo. Casele de pariuri îi dau ca mari favoriţi la cucerirea trofeului pe iberici, dar dacă privim evoluţia juventinilor din semifinala cu Real Madrid se poate concluziona că orice este posibil.