Juniorii FC Bihor s-au calificat la finala Cupei Hagi - Cei mai buni la turneul de la Cluj
Faza zonală a Cupei Hagi la fotbal desfășurată la Cluj Napoca a fost câștigată de grupa de copii născuți în 2002 a FC Bihor asigurându-și calificarea pentru competiția finală. Cel care se ocupă de pregătirea acestora este Lucian Ulici.
Echipa antrenată de Ulici a fost repartizată în grupa B, în prima fază a competiției, alături de Viitorul Gherla și Mara Baia Mare. Tinerii fotbaliști de la FC Bihor au trecut pe rând de ambele echipe. Pe cei din Baia Mare i-au bătut cu 3-2 (2-0), golurile roș-albaștrilor fiind marcate de Andraș și Costea de două ori. În partida cu formația din Gherla, bihorenii s-au impus categoric, cu 5-1 (4-0), punctând prin R. Pop, Beiușanu, Andraș și Costea, ultimul iarăși cu două reușite. Cu două victorii din două jocuri, FC Bihor s-a clasat pe prima poziție în grupă, calificându-se în faza a doua a competiției, alături de Viitorul Gherla, care a învins cu 2-1 echipa băimăreană în disputa directă. Din grupa A s-au calificat Viitorul Zalău de pe primul loc, și LPS Satu Mare, de pe a doua poziție, astfel că FC Bihor a jucat cu sătmărenii, învingându-i cu 2-1 (1-1). Marcatorii echipei din Oradea fiind Blăgea și Costea. În cealaltă partidă a penultimului act, Viitorul Gherla a dispus de cei din Zalău cu 2-1, astfel că în finală elevii antrenorului Lucian Ulici s-au confruntat din nou cu cei din județul Cluj. Și de această dată, bihorenii s-au impus, cu 2-0 (0-0), prin golurile marcate de R. Bartha și Săutiuț. FC Bihor a câștigat și titlul de golgeter al turneului, prin Vlad Costea, care a marcat 5 goluri. Astfel, orădenii au câștigat faza și s-au calificat pentru faza finală a Cupei Hagi, care se va desfășura în localitatea Ovidiu, din județul Constanța, în perioada 30 mai - 1 iunie. La etapa finală vor participa cele 8 câștigătoare ale turneelor zonale. "Sunt mulțumit de prestația jucătorilor. Ne-am dorit cu toții să câștigăm turneul și să ne calificăm la faza finală, pe țară. Am demonstrat încă o dată faptul că titlul de vicecampioni naționali nu a fost o întâmplare", a declarat, la final, antrenorul echipei orădene, Lucian Ulici. Lotul echipei bihorene a fost următorul: Eduard Beke și Nadin Herman - portari; Patrick Blăgea, Loren Ioviță, Patric Andraș, Horia Beiușanu, Ricardo Bartha, Vlad Costea, Răzvan Pop, Alex Săutiuț, Denis Tiponuț și Casian Ulici.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.