După ce s-au impus în semifinala „zonalei" în urma loviturilor de departajare în faţa formaţiei maramureşene Plimob Sighet, Juniorii E de la FC Bihor au ratat calificarea la turneul semifinal după ce au pierdut cu 1-0 în finală în faţa echipei Luceafărul Cluj.

FC Bihor - Plimob Sighet 7-6 (0-1, 1-1)

Debut modest de meci pentru tinerii fotbalişti orădeni care au intrat probabil uşor aroganţi după cele două victorii clare din grupă şi s-au văzut dominaţi de către Plimob Sighet în prima parte a primei reprize. Oaspeţii au avut un şut în bară în acest interval de timp în care mai puteau deschide scorul la o fază în care un maramureşean a scăpat singur cu portarul Dominic Bot care a reuşit să respingă. În ultima parte a primului mitan FC Bihor a trecut la conducerea jocului, dar pe fondul evoluţiei bune a roş-albaştrilor, cei care au deschis scorul au fost oaspeţii care au marcat în ultimul minut al primei reprize prin Cosmin Kovacs. În partea a doua, prestaţie mai consistentă au avut tot copiii lui Marius Suciu care au reuşit să egaleze în cele din urmă prin Patrik Gânţe care a pătruns excelent pe partea stângă finalizându-şi acţiunea cu un şut care a juns, după ce a fost deviat, în poarta maramureşenilor. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil astfel că s-a trecut la exectutarea loviturilor de departajare. Sângele mai rece l-au avut bihorenii care au transformat toate cele 6 penalty-uri, Dominic Bot reuşind să paraze o lovitură. Astfel, victoria i-a calificat în finală, unde au întâlnit Luceafărul Cluj care a dispus de Viitorul Zalău cu 4-2 în cealaltă semifinală.

FC Bihor - Luceafărul Cluj 0-1

Pe o căldură care numai la fotbal nu te invita şi după un joc cu emoţii în dimineaţa aceleiaşi zile, roş-albaştrii au pierdut confruntarea cu Luceafărul Cluj atunci când puţină lume mai credea că se poate întâmpla ceva. Unicul gol al partidei a fost marcat cu două minute înainte de final de către Andrei Vînău cu un şut din careu la semiînălţime. FC Bihor a avut o adversară care obţinuse doar victorii în Grupa B şi trecuse clar de sălăjeni în semifinală, situaţie care nu le-a dat emoţii bihorenilor după cum au arătat lucrurile în teren. Cu toate că gazdele au dominat teritorial, jocul a fost unul încâlcit cu puţine ocazii de poartă şi în care s-a văzut oboseala după meciurile disputate dimineaţa. Înfrângere şi calificare ratată pentru micuţii fotbalişti de la FC Bihor. Luceafărul Cluj merge mai departe.

Lotul Juniorilor E de la FC Bihor: Dominic Bot, Jeremy Demeter, Aris Morar, Andreas Ştiube, Horea Lazăr, Andrei Zodi, Antonio Hadade, David Pop, Patrik Gânţe, Bogdan Sala, George Martin, Mădălin Bursaşiu şi Andrei Milian. Antrenor: Marius Suciu.