Istoria s-a repetat la Turneul Campioanelor - Simona Halep a pierdut iar cu Şarapova
Al şaselea meci disputat de Simona Halep contra Mariei Şarapova a coincis cu o nouă înfrângere a româncei, 4-6, 4-6, în Grupa Roşie de la Turneul Campioanelor, desfăşurat la Singapore.
Primul set a început nefericit pentru Halep, care a fost condusă cu 2-0, dar a revenit imediat și a egalat. Cele două jucătoare au mers cap la cap, dar la 4-5 Șarapova a câștigat pe serviciul româncei, adjudecându-şi setul. În cel de-al doilea, Simona a avut o cădere, permiţând rusoiacei să de desprindă la 5-1. Românca a recuperat apoi fenomenal, anulând două mingi de meci ale adversarei, apropiindu-se la 4-5. Până la urmă, Șarapova a mai făcut un break și a câştigat setul şi meciul. "Am încercat să vin mai aproape de fileu şi să fiu mai agresivă, dar ea a jucat foarte bine, a avut nişte lovituri incredibile. Pot spune că nu m-a lăsat să-mi fac jocul. Am făcut unele greşeli. Am comis două în primul set, la 5-4. Dar nu trebuie să găsesc scuze. Vreau să iau lucrurile pozitive din acest meci, să lucrez la ele şi să fiu mai bună data viitoare când voi juca împotriva ei", a afirmat Halep.
Tot iei, italianca Flavia Pennetta, locul 8 WTA, a învins-o, cu 7-6 (5), 6-4, pe poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA. În urma acestor rezultate, Maria Şarapova conduce grupa cu două victorii (4/1 setaveraj), urmată de Simona Halep, o victorie (2/2), Flavia Pennetta, tot o victorie (2/2) şi Agnieszka Radwanska, fără victorie (1/4).
Ultimele meciuri din această grupă vor avea loc mâine: Simona Halep - Agnieszka Radwanska şi Maria Şarapova - Flavia Pennetta. Pentru a fi sigură de calificare, Halep trebuie să câștige meciul cu Radwnaska în două seturi. Astfel, pentru româncă nu ar mai conta rezultatul meciului Șarapova - Pennetta. O victorie în 3 seturi ar complica mult calculele. Simona se poate califica, dar depinde de rezultatul meciului Șarapova - Pennetta. Primele două jucătoare clasate se califică în semifinale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.