Irina Bara triumfă în Italia
Tenismena Irina Maria Bara, legitimată la Clubul Sportiv Iris Ştei şi componentă a lotului naţional de 16 ani, a încheiat cu o victorie circuitul italian de turnee la care a participat în ultimele trei săptămâni. Cea mai titrată tenismenă din Bihor din ultimii ani şi una dintre spotivele de elită ale României şi-a confirmat cartea de vizită la turneul din Peninsulă, desfăşurat în staţiunea italiană Crema.
Cap de serie numărul trei pe tabloul principal al Concursului "Memorial T. Serina", Irina a trecut în primele tururi de Tona Miriana cu 6-2, 6-4, şi de Irene Adamcechi cu 6-1, 6-0, ambele din Italia. În sferturi a întâlnit-o pe Gornganok Tiranganok, din Thailanda, de care a dispus cu 7-5, 6-3, pentru ca în semifinală să se impună în faţa unei jucătoare din Hohg-Kong, Katherine Ip, cu scorul de 6-1, 6-0. În finală, Irina Maria Bara a învins-o pe favorita numărul cinci, Vladica Babic - din Muntenegru, cu un sec 6-2, 6-1, rezultat care încununează o evoluţie strălucită a româncei la acest turneu în care nu a pierdut niciun set. O evoluţie bună a avut tenismena din Ştei şi în proba de dublu, unde, făcând pereche cu Nastassia Rubel, din Belarus, a ajuns să dispute finala probei, find învinse de cuplul Maria Ines Deheza - Maria Paula Deheza, din Bolivia, cu scorul de 6-3, 6-0.
În circuitul italian, în care Irina Maria Bara este angrenată din 29 mai, românca a mai disputat semifinala concursului "Citta Di Montecatini", din localitatea Montecatini Terme, şi s-a mai calificat în sferturi la turneul "Dell Avvenire", disputat între 5-13 iunie la Milano. Se cuvine să-i mulţumim acestei valoroare ambasadoare a şcolii româneşti de tenis pentru rezultatele strălucite obţinute în compania "cremei" tenisului mondial.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.