Aflată în cel mai bun moment al carierei, şteianca Irina Bara (25 ani) şi-a propus să mai joace şi la turneul ITF „Al Habtoor Tennis Challenge”, de la Dubai, ajuns la ediţia a 22-a. Competiţia dotată cu premii în valoare de 100.000 de dolari, plus ospitalitate pentru participante, se va disputa pe suprafaţă rapidă, în aer liber.

La turneul programat în perioada 7-13 decembrie, Irina Bara, aflată pe locul 119 WTA, va trebui să treacă două tururi de calificări pentru a accede pe tabloul principal al probei de simplu, acolo sunt acceptate direct alte două românce Patricia Ţig (56 WTA) şi Sorana Cârstea (86 WTA). Irina va evolua şi în proba de dublu, în care ocupă locul 106 WTA. 

Ediţia din 2019 a fost câştigată la simplu de o româncă, Ana Bogdan, care, însă, nu s-a mai înscris anul acesta. Cu şase ani în urmă, turneul a mai fost adjudecat şi de Alexandra Dulgheru.

Favorită principală este chinezoiaca Qiang Wang, nr. 34 WTA, iar ultima tenismenă acceptată pe tabloul principal este slovaca Viktoria Kuzmova.

Configuraţia tabloului principal înainte de calificări:

1. Qiang Wang - 34 WTA; 2. Shuai Zhang - 35; 3. Magda Linette - 40; 4. Kristina Mladenovic - 49; 5. Polona Hercog - 52; 6. Patricia Maria Ţig - 56; 7. Heather Watson - 59; 8. Anna Blinkova - 60; 9. Alison Van Uytvanck - 63; 10. Katerina Siniakova - 64; 11. Barbora Krejcikova - 65; 12. Sara Sorribes Tormo - 66; 13. Arantxa Rus - 73; 14. Camila Giorgi - 75; 15. Danka Kovinic - 77; 16. Kirsten Flipkens -85; 17. Sorana Cârstea -  86; 18. Varvara Gracheva - 93; 19. Jasmine Paolini - 95; 20. Viktoria Kuzmova - 96.