Cel mai puternic turneu european pentru juniori din această perioadă s-a disputat în perioada 20-27 august la Budapesta. Dudaors Cup are categoria G2 în calendarul Federaţiei Internaţionale de tenis (ITF) şi reuneşte an de an jucătoare şi jucători bine situaţi în clasamentele internaţionale.

România a fost reprezentată de un nucleu de jucători valoroşi, însă marea surpriza a competiţiei din capitala Ungariei avea să fie tenismena din Sânmartin, Ioana Loredana Roşca, care nici măcar nu s-a situat printre capii de serie ai tabloului principal. Jucătoarea legitimată la CSM Craiova, antrenată de tehnicianul Ionuţ Hodisan pe terenurile Clubului Sportiv „Voinţa" Oradea, deşi are doar 15 ani a triumfat în cel mai puternic turneu  under 18 al carierei sale de până acum.  Ioana a trecut în primul tur de Luca Kupo din Ungaria cu scorul de 6-0, 6-1 iar în turul doi a depăşit-o cu 6-4, 6-2 pe tenismena Ekaterina Semenova din Rusia. În sferturile de finală a câştigat la Barbora Stefkova din Cehia în două seturi, 6-3, 6-0, iar semifinala i-a adus în faţă pe favorita numărul doi, Victoriya Tomova din Bulgaria de care a trecut cu 6-1, 6-3. Meciul din finală în compania rusoaicei Varvara Flink, care a fost unul foarte diputat după cum arată şi scorul, 7-6(5), 7-5 a consfinţit un mare rezultat pentru tenismena din Sânmartin care poate însemna un reper important în cariera ei viitoare.