Finala fazei judeţene a Cupei României a fost organizată, la Beiuş, de AJF Bihor, reprezentată de Valer Vancea, preşedintele AJF Bihor, şi Cornel Pantea, şeful CJA Bihor, în colaborare cu CF Bihorul Beiuş, pe stadionul "Francisc Matei''.

Iniţiativa de a organiza finala la Beiuş a fost una lăudabilă, gazdele reuşind o organizare pe măsura evenimentului, toate amănuntele fiind bine puse la punct. Festivitatea de premiere a fost oficiată de către Valer Vancea şi Cornel Pantea, primii gratulaţi fiind membrii brigăzii de arbitri (care fac parte din lotul pentru Liga I) compusă din Florin Marcu, Ciprian Danşa şi Iulius Timar, care au primit medalii. Învinsa meciului, Crişul Sântandrei, a fost premiată cu medaliile pentru locul doi, în timp ce câştigătoarea, CF Bihorul Beiuş, a primit trofeul pus în joc. Astfel, pentru prima oară în istoria clubului, beiuşenii au câştigat acest trofeu, din populara competiţie, care îi oferă dreptul de a juca Supercupa Bihorului, în compania echipei campioane a judeţului nostru, Luceafărul Oradea, la o dată ce va fi stabilită, dar şi să-şi continue parcursul în Cupa României, la nivel naţional. "După bucuria trăită acum câteva zile, când juniorii noştri au primit medaliile de campioni judeţeni, iată Beiuşul jubilează din nou, câştigând pentru prima dată Cupa României, faza judeţeană. Felicit jucătorii pentru dăruirea de care au dat dovadă, iar pe această cale mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local Beiuş pentru sprijinul financiar acordat. De asemenea îi mulţumesc şi lui Uţu Silaghi pentru sprijinul dat în permanenţă la întreţinerea bazei sportive. Mulţumesc seniorilor pentru acceptul de a sacrifica acest an competiţional pentru a sprijini echipa de juniori să crească cât mai repede în valoare, ajutându-i în permanenţă atât la antrenamente, cât şi în jocurile oficiale'', a spus antrenorul beiuşean, Alin Popa.

"A fost un joc cu mult peste nivelul Ligii  a IV-a, bun din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere al disciplinei, un adevărat joc sportiv care a făcut cinste unei finale de cupă, în ciuda unei mize aparte. La acest capitol trebuie să subliniez şi evoluţia excelentă a brigăzii de arbitri'', a afirmat Valer Vancea.