Problema bazelor sportive este spinoasă şi în mediul rural. Chiar dacă acestea există, multe dintre ele sunt lipsite chiar şi de dotările minime. Un asemenea scenariu nu mai este de actualitate la Dobreşti. Momentan echipa locală Vulturul nu cochetează cu primele locuri în Divizia D, dar, într-un clasament al grupărilor cu baze sportive bine puse la punct, ocupă o poziţie fruntaşă. Primii paşi, în 2003 Eforturile unor tineri, iubitori ai "sportului rege", completate de sprijinul Primăriei, au readus Dobreştiul pe harta fotbalistică a judeţului. Totul a început în 2003, când Valentin Vesa, Florin Dume şi Ionel Lazăr au înfiinţat o asociaţie sportivă. Pe parcurs, ultimul s-a retras, dar ceilalţi au continuat demersurile. În acelaşi timp, au insistat pe lângă primarul Nicolae Neag să le găsească un teren. Problema a fost rezolvată, legislativul local fiind de acord ca pe un fost iaz de decantare al Exploatării Miniere să fie amenajat un teren de fotbal. Impresionată de eforturile financiare, şi numai, ale celor trei "temerari", Primăria nu a stat cu mâinile în sân. "În primul an, am alocat 60 de milioane de lei vechi, din care s-a achiziţionat plasă de sârmă pentru împrejmuirea terenului. Apoi s-a adus un vagon dezafectat utilizat ca şi vestiar", spune primarul comunei. Legătura acestuia cu fotbalul este mai veche: "În perioada liceului, am jucat la juniorii Aurului Brad", şi-a amintit Nicolae Neag. Vestiare moderne şi planuri de dezvoltare De ceva vreme, baza sportivă din Dobreşti şi-a schimbat înfăţişarea. Locul vagonului a fost luat de o construcţie solidă, care adăposteşte vestiare încăpătoare, prevăzute cu gresie, faianţă, mobilier adecvat şi cu grupuri sanitare moderne. Lucrări sunt prevăzute şi la suprafaţa de joc. Planul dobreştenilor este, însă, mai îndrăzneţ. În imediata apropiere, aceştia doresc să mai amenajeze două terenuri, unul de fotbal şi altul de tenis de câmp, precum şi un motel destinat cantonamentelor, dar şi în scop de agrement, mai ales că în vecinătate există un luciu de apă populat cu peşte. Toate acestea cu fonduri europene, pentru obţinerea cărora Primăria intenţionează să întocmească anumite proiecte. "Ne vom gândi la mai mult" Nou promovată în liga a IV-a, Vulturul Dobreşti vizează în acest sezon o clasare în primele 10 locuri, dar în campionatul următor obiectivul ar putea fi altul. "În anul competiţional viitor ne vom gândi la mai mult. Vrem să atacăm promovarea în liga a III-a, dacă lucrurile vor merge bine în continuare. Pentru asta, sper să mai atragem noi sponsori", susţine Valentin Vesa, preşedintele clubului. După 17 etape, Vulturul ocupă poziţia a noua. La Dobreşti s-au pus deja bazele unei grupe de juniori, alcătuită din copii din zonă. Iniţial, la fel au stat lucrurile şi la echipa de seniori, dar, treptat-treptat, în lot au fost cooptaţi şi jucători din Oradea. În intersezon, la echipă a venit Paul Popovits jr., care va activa ca antrenor-jucător. "Am căzut de acord cu el să preia echipa. Este un om serios, la început de drum în antrenorat, şi încercăm se ne ajutăm reciproc", a comentat Vesa instalarea lui Popovits.