Stadionul "Tineretului" va găzdui, sâmbătă, 16 iunie, începând cu ora 10.00, Campionatul Naţional de atletism rezervat persoanelor cu dizabilităţi. La ediţia din acest an vor participa 60 de persoane din Bucureşti, Alba Iulia, Iaşi, Cluj-Napoca, Satu Mare, Timişoara şi, bineînţeles, Oradea. Desfăşurată atât la masculin, cât şi la feminin, întrecerea va avea în program următoarele probe: 100 m, săritura în lungime, aruncarea greutăţii, 800 m, 200 m, 1500 m, 400 m, aruncarea discului şi aruncarea suliţei.