Sala de sport de la CN "Avram Iancu", pregătită de această dată la patru ace, a simţit freamătul tribunei de altă dată, deoarece un public fenomenal şi-a împins pur şi simplu favoritele înspre o victorie mult aplaudată la final.

Astfel, în cadrul grupei F a Diviziei feminine de cadete, ce se desfăşoară sub egida FR Volei, voleibalistele şteience au repurtat o victorie, care, chiar dacă a fost la limită, 3-2, a fost una pe deplin meritată, în faţa ocupantei locului doi în clasament. Meciul a început cu o explozie a şteiencelor, care s-au instalat la conducere încă din start, 8-5, 12-10, timişorencele nereuşind să ţină ritmul, diferenţa crescând simţitor, 16-12. La acest scor Anca Sere are o serie de patru servicii consecutive, iar tabela s-a modificat liniştitor în favoarea gazdelor, 20-12, care au trecut în avantaj la seturi (1-0). A urmat, însă, o cădere inexplicabilă a gazdelor (4-8, 8-16), care a fost ferm speculată de timişorence, oasptele restabilind egalitatea (1-1). Chiar dacă setul trei a început mai strâns (3-3, 6-8), din nou bănăţencele au pus stăpânire pe joc, preluând conducerea (1-2). Încurajate frenetic de un public minunat, şteiencele au avut, însă, forţa să revină şi să întoarcă soarta partidei. La scorul de 16-12, în setul patru, a ieşit la rampă Denisa Ienciu (nr.4), o adevărată "locomotivă" ce a tras garnitura după ea, reuşind patru servicii consecutive, 20-12, care s-au dovedit a fi decisive. Gazdele au restabilit egalitatea şi, beneficiind de al  "şaptelea" jucător, un public exemplar (spectatorii au creat un adevărat vacarm, cum numai la Ştei se poate produce), au profitat de degringolada din tabăra adversă, luând avantaj încă din start, 5-1. Jucând cu multă dezinvoltură, diferenţa s-a instalat lejer, 8-5, 12-8, timişorencele cedând încet, dar sigur, în faţa şteiencelor, care şi-au răsplătit din plin suporterii. Pentru iubitorii de sport nu reprezintă o noutate că la Ştei voleiul este foarte iubit, el având, de altfel, în alte vremuri, vechi state de servicii pe prima scenă a ţării, iar acest meci a întărit cum nu se poate mai bine acest aspect. Întrebarea care se pune este: pe când se vor bucura din nou aceşti deosebiţi spectatori de o echipă într-o divizie superioară, pentru că nu demult ceva promisiuni au fost, însă au rămas la stadiul, deocamdată, de iluzii...

CSŞ "Avram Iancu" Ştei - CSŞ Bega Timişoara 3-2 (25-21, 14-25, 16-25, 25-14,15-12)

CSŞ Stei: Denisa Ienciu, Anca Sere, Alexandra Tulvan, Diana Sere, Sabina Pop, Mălina Blaga. Au mai jucat : Adriana Bălan, Mădălina Cătană, Giorgiana Tulcan. Arbitri: Zoltan Kovacs şi Georgiana Grădinaru, din Oradea. Arbitru scorer: Eugenia Tocoian, din Ştei. Asistenţa medicală: dr. Daciana Baic.