Inter Milano, sprijinită de arbitru
În Liga Campionilor la fotbal s-au desfăşurat miercuri seara ultimele două partide din cadrul primei manşe a optimilor de finală. La Moscova, ŢSKA şi FC Sevilla au terminat la egalitate, spaniolii fiind astfel favoriţi la calificare. Andaluzii au deschis scorul în prima repriză, dar ruşii au restabilit egalitatea în cea de-a doua repriză.
În derby-ul serii, Inter Milano a depăşit la limită pe Chelsea, calificarea urmând să se joace în manşa secundă, programată la Londra. Meciul a consemnat o întâlnire între Mourinho, antrenorul campioanei Italiei, şi fosta echipă a acestuia. Nici n-a început bine jocul, că formaţia italiană a deschis scorul prin golgeterul Diego Milito. Înainte de pauză, "centralul" partidei, Mejuto Gonzales, le-a refuzat oaspeţilor un penalty (fapt recunoscut şi de antrenorul Mourinho), la o fază în care Kalou a fost faultat clar în careu de Maicon. În minutul 51, Chelsea a reuşit egalarea, şutul "viclean" al lui Kalou păcălindu-l pe goalkeeper-ul Julio Cesar. După doar patru minute, Inter a revenit din nou în avantaj, mijlocaşul argentinian Cambiasso punctând în doi "timpi". La finalul meciului, Inter s-a impus cu 2-1, astfel că returul de pe "Stanford Bridge" se anunţă unul "de foc".
ŢSKA Moscova - FC Sevilla 1-1 (0-1)
Marcatori: Mark Gonzales 66 / Negredo 25
ŢSKA: Akinfeev - A. Berezuţki, Ignaşevici, V. Berezuţki, Şenikov - Aldonin, Semberas - Krasici, Honda (83 Mamaev), M. Gonzalez - Necid. Antrenor: Leonid Sluţki.
Sevilla: Palop - Stankevicius, Escude, Fazio, Navarro - Romaric, Zokora - Navas, Renato (88 Acosta), Adriano (59 Perotti) - Negredo (76 Kanoute). Antrenor: Manuel Jimenez.
Inter Milano - Chelsea 2-1 (1-0)
Marcatori: Diego Milito 3, Cambiasso 55 / Salomon Kalou 51
Inter: Julio Cesar - Maicon, Samuel, Lucio, J. Zanetti - Stankovici (84 Muntari), Cambiasso, T. Motta (58 Balotelli) - Sneijder - Eto'o (68 Pandev), D. Milito. Antrenor: Jose Mourinho.
Chelsea: Cech (62 Hilario) - Ivanovici, Carvalho, Terry, Malouda - Ballack, Obi Mikel, Lampard - Anelka, Drogba, S. Kalou (78 Sturridge). Antrenor: Carlo Ancelotti.
Rezultatele celorlalte şase meciuri din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal: AC Milan - Manchester United 2-3, Lyon - Real Madrid 1-0, Bayern München - Fiorentina 2-1, FC Porto - Arsenal Londra 2-1, Olympiakos Pireu - Bordeaux 0-1, VfB Stuttgart - FC Barcelona 1-1.
Returul acestor jocuri va avea loc în luna martie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.