Inter Milano l-a transferat definitiv - George Puşcaş, cumpărat cu 600.000 de euro
Împrumutat în urmă cu an la Inter Milano, atacantul George Puşcaş a fost cumpărat acum de clubul milanez de la Liberty Oradea cu 600.000 de euro, o sumă impresionantă pentru un junior de 18 ani.
Până acum, jucătorul originar din Marghita a evoluat la echipa de tineret a clubului italian, pentru care a marcat 10 goluri în 22 de meciuri. "Cred că evoluţiile mele i-au convins că merit să mă cumpere. Mi-am dorit să ajung la un nivel înalt, iar Inter a fost îndeplinirea unui vis. Evoluţia mea i-a determinat pe cei de la Inter să mă cumpere. Am marcat destul de mult şi ăsta cred că a fost motivul. M-am gândit să ajung la un nivel înalt, a apărut Interul şi astfel am ajuns aici. Aştept momentul în care o să fiu convocat şi la echipa mare. Ibrahimovic îmi place cel mai mult, pentru mine e cel mai bun jucător din lume. Voi juca totdeauna pentru naţionala României. Din ţară îmi place cum joacă Steaua, iar ca jucător de acolo îmi place Keşeru", a declarat Puşcaş, jucător de bază la selecţionata de juniori "Under 19" a României. Înainte de a pleca la Inter, Puşcaş a jucat sub formă de împrumut o scurtă perioadă şi în liga secundă, la FC Bihor, unde a bifat 13 meciuri şi a marcat două goluri. Potrivit presei italiene, Puşcaş va fi cel mai probabil împrumutat la o altă formaţie sau va mai rămâne încă un sezon la echipa de tineret.
imi pare rau ca ati preluat din presa centrala aceasta declaratie eronat tradusa, George a spus in presa Italiana ca il admira pe Keseru care joaca la steaua... in rest numa' bine!!