Stăruinţa Săcueni a debutat cu stângul în faţa propriilor suporteri, pierzând meciul de pe teren propriu suţinut duminică, în compania formaţiei Victoria Avram Iancu, în cadrul etapei a II-a a Ligii a IV-a. Elevii antrenorului Lucian Stance au irosit astfel punctele cucerite cu trudă în prima etapă, la Dobreşti.

Poate că marea greşeală a gazdelor a fost aceea că şi-au subestimat adversarul, crezând că vor câştiga la pas un meci contra unei echipe care pierduse în runda inagurală, la Biharia. Însă, ca de atâtea ori, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, oaspeţii au speculat prompt lejeritatea defensivei gazde şi au punctat de două ori, pe fondul a două greşeli de portar, îndeosebi la golul al doilea Giura fiind actor principal. Acuzând din plin acest şoc, fotbaliştii Stăruinţei s-au chinuit din răsputeri în prima repriză, încercând să revină în joc, dar oaspeţii au jucat aproape perfect cartea jocului în deplasare, nepermiţând gazdelor să devină periculoase în faţa porţii lui Mureşan. Şi cum nici linia mediană n-a fost în apele ei, nu-i de mirare că prestaţia formaţiei din Săcueni a fost foarte slabă în acest prim mitan, în care n-au ajuns aproape deloc la poarta adversă. Pauza s-a dovedit un sfetnic bun, antrenorul Stance a mutat inspirat (i-a scos pe Paşcalău, Ciuciu şi Lascu, jucători care au făcut mai mult figuraţie), astfel că atacurile gazdelor s-au înteţit, anunţând parcă golul. A fost mai întâi excelenta lovitură de cap a lui Floruţa, care a zguduit transversala, apoi Copil a fost în două rânduri aproape de gol, pentru ca, în min. 75, acelaşi Copil să finalizeze un atac şcoală, început de la linia mediană, continuat cu o cursă a lui Gârz, centrare de manual şi gol înscris de cel mai periculos om al gazdelor din această repriză. Stăruinţa putea smulge măcar un egal, la ocaziile lui Morna (bară din 10 m) şi Mih, dar norocul n-a fost de partea ei, astfel că formaţia din Avram Iancu a obţinut o victorie muncită, meritată doar sub aspectul dăruirii şi ambiţiei cu care au evoluat oaspeţii. Una peste alta, un meci disputat, cu numeroase ocazii în contul gazdelor, cu trei goluri (primul, cel al oaspeţilor, a fost înscris dintr-o lovitură liberă de la 40 m) şi cu mulţi nervi şi de-o parte, şi de alta, dar brigada de arbitri s-a descurcat foarte bine, reuşind să calmeze la timp spiritele mai încinse.
Stăruinţa Săcueni - Victoria Avram Iancu 1-2 (0-2)
Marcatori
: Copil 75 / Iacob 18, Cuciula 22
Stăruinţa: Giura - Copil, Ştefan, Floruţa, Sime - Lascu (81 Fâşie), Hora, Ciuciu (69 Moga), Paşcalău (46 Gârz) - Morna, Mih. Antrenor: prof. Lucian Stance
Victoria: Mureşan - Creţiu, Iacob, Ienciu, Kis (85 Huple), Vinter, Benea, Goina (72 Sabău), Cuciula, Buzgan, Blaga (90+2 Negrea). Antrenor: Cristian Cuciula
Cartonaşe galbene: Ciuciu, Copil, Sime / Creţiu, Mureşan
Arbitri: Mădălin Pirtea - Călin Cheregi, Carmen Neagu
Observator AJF: Doru Covaliu