Încă o medalie de aur pentru chinezi la înot

Sportiva chineză Liu Zige a câştigat, ieri, medalia de aur în proba de 200 metri fluture din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing şi a stabilit un record mondial, cu două minute, patru secunde şi 18 sutimi, informează AFP. Zige a fost urmată de compatrioata sa Jiao Liuyang şi de australianca Jessicah Schipper.

Aur pentru China la tir cu arcul

Sportiva chineză Zhang Juan Juan a câştigat medalia de aur în proba de tir cu arcul, ieri, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, informează AFP. Zhang Juan Juan a fost urmată de o sportivă din Coreea de Sud, Park Sung-hyun. Locul trei i-a revenit unei alte sportive din Coreea de Sud, Yun Ok-hee.

Victorie pentru francezul Bernard la 100 m liber

Sportivul francez Alain Bernard a câştigat proba de 100 metri liber din cadrul concursului de nataţie de la Jocurile Olimpice de la Beijing, informează AFP. Bernard, cu timpul de 47.21, l-a devansat pe australianul Eamon Sullivan. Medalia de bronz i-a revenit, la egalitate, brazilianului Cesar Cielo Filho şi americanului Jason Lezak.

Kitajima şi-a păstrat titlul olimpic

Japonezul Kosuke Kitajima (foto) a câştigat, ieri, titlul olimpic la 200 metri bras, din cadrul concursului de nataţie de la Jocurile Olimpice de la Beijing, informează AFP. Kitajima a fost urmat de australianul Brenton Rickard şi francezul Hugues Duboscq. Kosuke Kitajima, campion mondial en-titre, şi-a păstrat titlul olimpic, cu două minute, şapte secunde şi 64 de sutimi.

Ştafeta Australiei, învingătoare la 4x200 m liber

Ştafeta Australiei de 4x200 metri liber a câştigat, ieri, medalia de aur din cadrul concursului de nataţie de la Jocurile Olimpice de la Beijing, stabilind un record mondial, cu şapte minute, 44 secunde şi 31 de sutimi, informează AFP. Echipa Australiei, formată din Stephanie Rice, Bronte Barratt, Kylie Palmer şi Linda MaKenzie, a fost urmată de China (Yang Yu, Zhu Qianwei, Tan Miao, Pang Jiaying) şi SUA (Allison Schmitt, Natalie Coughlin, Caroline Burckle, Katie Hoff). Precedentul record (7:50.09) fusese stabilit la 29 martie 2007, la Melbourne.

Cainero s-a impus la talere skeet

Sportiva italiană Chiara Cainero a câştigat, ieri, medalia de aur în proba de talere skeet din cadrul concursului de tir de la Jocurile Olimpice de la Beijing. Chiara Cainero a fost urmată de americanca Kimberly Rhode. Medalia de bronz a revenit germancei Christine Brinker.

Italianul Minguzzi, aur la greco-romane

Sportivul italian Andrea Minguzzi a câştigat medalia de aur la lupte greco-romane, categoria 84 kg, ieri, la Jocurile Olimpice de la Atena, informează AFP. Medalia de argint i-a revenit ungurului Zoltan Fodor.
Pe locul trei s-au situat Ara Abrahamian (Suedia) şi Nazmi Avluca (Turcia).

Victorie pentru Aslanbek

Sportivul rus Aslanbek Khushtov a câştigat, ieri, medalia de aur la lupte greco-romane, la categoria 96 kg, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, informează AFP. Medalia de argint i-a revenit sportivului german Mirko Englich. Locul trei a fost ocupat de americanul Adam Wheeler şi de Asset Mambetov, din Kazahstan.