În cadrul unei conferinţe de presă, Dan Matei, directorul LPS Bihorul, a prezentat rezultatele sportivilor instituţiei de învăţământ din ultima săptămână. Elevii liceului au fost angrenaţi în competiţii la fotbal, volei şi lupte greco-romane.

Victorie şi remiză pentru fotbalişti

În cadrul Campionatului Naţional de Juniori A, echipa pregătită de Lucian Stance şi Eugen Ilisoi, LPS Bihorul, a dispus pe teren propriu cu scorul de 1-0 de CSM Metalul Reşiţa prin golul marcat de David într-un meci contând pentru etapa a 10-a. Runda viitoare, duminică 9 noiembrie, lepesiştii vor juca în deplasare cu FC Hunedoara, echipă de mijlocul clasamentului. La prima vedere pare un joc echilibrat, dar cu ceva şanse în plus pentru bihoreni. În întrecerea Juniorilor B, echipa antrenată de Aurelian Pavel a terminat la egalitate, 0-0, cu Metalul Reşiţa, într-o dispută pentru locul al doilea, bănăţenii ocupând această poziţie, cu două puncte în faţa lepesiştilor. Runda viitoare, bihorenii vor avea meci uşor în deplasare cu hunedorenii care ocupă ultimul loc în competiţia juniorilor B cu doar o victorie în cele 10 etape disputate.

La volei, doar băieţii au câştigat

Voleibaliştii pregătiţi de Rodian Achimescu au reuşit a doua victorie din cadrul Campionatului Naţional de Juniori I. Aceştia au învins pe teren propriu echipa CNBM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 3-2 consolidându-şi astfel locul al treilea în clasament. Primele două poziţii sunt ocupate în ordine de Bega Timişoara cu 10 puncte din 4 jocuri şi Metalul Oţelul Roşu cu 8 puncte din 3 partide. LPS Bihorul: A. Ursachi, C. Covaci, S. Gherman, A. Crişan, B. Popa, V. Pantea, A. Bode, G. Pantea, R. Sagău, C. Maier, D. Pusta şi R. Jugan. Elevele profesoarei Dana Pascu au pierdut toate cele trei meciuri din cadrul turneului de la Baia Mare contând pentru Campionatul Naţional de Juniori III. Fetele de la LPS Bihorul au fost învinse pe rând de CSŞ Baia Mare şi CSŞ Sighetul Marmaţiei cu 3-0 la seturi, iar cu LPS Satu Mare au pierdut cu 3-2 la seturi. LPS Bihorul: A. Petrescu, B. Pele, I. Bodola, A. Itu, M. Diniş, D. Gabor, Fekete D., I. Matei, B. Judea, D. Fora şi G Tămăşdean.

Lepesiştii au "luptat" bine la Braşov

La faza Zonală a Campionatului Naţional de lupte greco-romane pentru Juniori III care s-a disputat la Braşov lepesiştii au reuşit patru clasări pe podium. Cei mai buni luptători ai profesorului Nelu Pop la această competiţie au fost Flavius Rus şi Bogdan Rus. Primul a câştigat la categoria 47 de kilograme, iar cel de-al doilea la 35 kg. Pe ultima treaptă a podiumului s-au clasat Patrick Bota la 73 kg şi Vlad Aionesei la 54 kg. Primii trei clasaţi la fiecare categorie se califică la faza finală.