Dacă prin prisma rezultatelor, runda a 17-a din Liga a IV-a a fost liniştită, din punct de vedere al indisciplinei  lucrurile au lăsat de dorit la Avram Iancu. Furioşi pentru eşecul favoriţilor, un grup de suporteri ai echipei locale şi-au vărsat nervii asupra unor jucători şi a unui oficial al grupării din Paleu. La finalul jocului, în timp ce părăseau arena, iar echipele se aflau la vestiare, trei jucători care nu au evoluat (Kiss Ervin, Andrei Cătană şi Ionuţ Tătar) şi un sponsorul echipei din Paleu, Kiss Alexandru, au fost loviţi de vreo zece fani ai Victoriei Avram Iancu, cel mai şifonat ieşind chiar fiul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bihor.

"Avrămeştii" nu sunt la prima ispravă de acest gen, în urmă cu un an, organizatorul de competiţii al Luceafărului Felix, Cristian Pirtea, simţind pe propria piele "ospitalitatea" acestora. Victoria Avram Iancu riscă sancţiuni financiare şi suspendarea terenului, deoarece, conform regulamentului, trebuia să aibă grijă de comportamentul spectatorilor, plus că înainte şi după meci raspunde de organizare şi de eventualele incidente. De menţionat că la partidă nu a fost prezent niciun organ de poliţie, ci doar oameni de ordine, care s-au dovedit depăşiţi de evenimente... În etapa de la sfârşitul săptămânii, victorioase au fost şi celelalte grupări angrenate în lupta pentru primul loc, Tricolorul Alparea, Crişul ântandrei şi Luceafărul II Felix, astfel că ordinea la vârf a rămas neschimbată. * Logice au fost şi succesele repurtate de Viitorul Borş şi CSC Mădăras în faţa unor adversari condamnaţi la retrogradare, Stăruinţa Săcueni şi Viitorul Popeşti. Popeştenii au fost însă aproape de o surpriză la Mădăras, dar gazdele au întors rezultatul în ultimele minute. * Echilibrat la prima vedere, duelul suferinţei dintre Cetatea Biharia şi Liberty, a fost tranşat încă din prima repriza de prima echipă , care a reuşit să evadeze din zona locurilor retrogradabile.