"Încheiem un an foarte bun"
Echipa de liga a III-a Lotus Felix a pus punct sezonului cu un banchet, la care, pe lângă conducerea administrativă, tehnică, jucători, suporteri au mai participat şi câţiva invitaţi. Printre aceştia s-au numărat Gavrilă Ghilea, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi patronul Luceafărului Oradea, club cu care Lotusul are un protocol de colaborare, comisarul-şef Liviu Popa, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, un apropiat al echipei şi iubitor al sportului cu balonul rotund, Valer Vancea, preşedintele AJF Bihor, precum şi o serie de consilieri locali din Sânmartin.
Lotus a încheiat turul campionatului pe poziţia secundă, la cinci puncte de liderul Liberty Salonta. Clasarea din acest moment i-ar permite să participe la barajul de promovare. Comportarea echipei nu avea cum să nu mulţumească conducerea clubului. "Suntem obişnuiţi să ne reunim la ocazii festive şi să fim mulţumiţi de ceea ce am realizat. Încheiem un an chiar foarte bun. Suntem pe locul doi, care ne dă dreptul să aspirăm la o promovare în eşalonul secund. Am pornit la drum cu alte gânduri, dar evoluţia din prima parte a campionatului ne-a făcut să regândim strategia. Sperăm ca anul 2007 să fie şi mai bun, iar la sfârşitul acestui sezon competiţional să avem o mare bucurie", a spus Alex Krenek, preşedintele Lotusului, care nu a uitat să-l nominalizeze şi pe antrenorul Lucian Ciocan, drept un artizan al succeselor din 2006.
Interesant este că în prima parte a campionatului, echipa din Felix nu a pierdut nici un joc disputat împotriva celorlalte formaţii bihorene care activează în eşaloanele doi şi trei. "Într-un clasament neoficial al echipelor din judeţ, Lotus ar ocupa primul loc, pentru că în campionat am învins Liberty, Bihorul Beiuş şi Fink Fenster Valea lui Mihai, iar în Cupa României am câştigat în faţa lui FC Bihor", a mai precizat Krenek.
Calmă la început, ambianţa s-a animat o dată cu apariţia unei formaţii de lăutari. La reuşita programului artistic a mai contribuit şi un grup de colindători, care a introdus asistenţa în atmosfera Sărbătorilor de Iarnă. Pentru ca petrecerea să fie completă, jucătorilor le-au fost înmânate cu acest prilej plicurile cu drepturile financiare la zi. Mai bine de trei săptămâni fotbaliştii pregătiţi de Lucian Ciocan vor putea savura binemeritata vacanţă, pregătirile urmând să fie reluate în data de 8 ianuarie.
Altfel, mijlocaşul Lucian Todea a fost solicitat să participe din nou la pregătirile lui Dinamo Bucureşti cu începere din 15 ianuarie. "Lucian Todea a dat probe la Dinamo şi a confirmat, fiind rechemat la reluarea pregătirilor. În această pauză competiţională va fi transferat acolo", a confirmat Alex Krenek.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.