Începe Primera Division
"După două săptămâni de negocieri, campionatul poate să se dispute, însă rămân amânate partidele de la sfârşitul săptămânii trecute", notează sursa citată. Prima etapă a sezonului 2011/2012 al campionatului Spaniei, programată week-end-ul trecut, a fost amânată ca urmare a grevei declanşate de jucători. Prima etapă din liga a doua spaniolă, programată să înceapă vinerea trecută, a fost de asemenea amânată. Potrivit unui purtător de cuvânt al AFE, aproximativ 200 de jucători din cele două ligi au fost afectaţi de neplata salariilor, valoarea restanţelor fiind de aproximativ 50 de milioane de euro. Liga Profesionistă de Fotbal a decis, la 3 august, să creeze până în 2015 un fond pentru garantarea datoriilor cluburilor aflate în incapacitate de plată până la plafonul de 10 milioane de euro pe sezon, o sumă pe care jucătorii o consideră insuficientă. Aceasta a fost a cincea grevă declanşată de jucători în istoria campionatului Spaniei, ultima datând din 1984.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.