Astăzi va debuta turneul internaţional de baschet junioare organizat în memoria fostului jucător şi antrenor orădean Gavril Leitner, trecut în nefiinţă în toamna anului trecut. Turneul va reuni echipele BMS Basketball Copenhaga (campioana Danemarcei), CSŞ Ploieşti, Kecskemeti Sportiskola (Ungaria), CS Crişul Oradea şi CN "Mihai Eminescu" Oradea. Primul meci va avea loc azi, de la ora 9.30, la sala de sport a LPS Bihorul, iar de la ora 16.00, la sala de sport Liceului Romano Catolic "Szent Laszlo" (fostul CE Partenie Cosma), se vor disputa alte două jocuri. Mâine şi duminică, de la ora 9.30, iubitorii de baschet sunt aşteptaţi la sala Universităţii.