Şapte echipe de baschet feminin reprezentând instituţii de învăţământ din Oradea vor fi angrenate în Cupa Municipiului Oradea rezervată elevelor din ciclul gimnazial. Întrecerea se va derula sub forma unor etape săptămânale de astăzi şi până în 6 decembrie în sala de sport a Şcolii Oltea Doamna.

Formaţiile Şcolilor nr. 11, Dacia şi Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" fac parte din seria I, iar cele ale şcolilor Oltea Doamna, Nicolae Bălcescu, CN Iosif Vulcan şi Ady Endre se regăsesc în seria a II-a. Primele două clasate se vor califica în semifinale, apoi câştigătoarele urmând să dispute finala, iar învinsele un meci pentru locurile 3-4. În competiţia  al cărei scop principal este popularizarea baschetului şi selectarea jucătoarelor de perspectivă au drept de joc şi fetele legitimate la diverse cluburi sportive. Rolul organizatoric revine Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport (DJTS, inspector de specialitate Mirela Casetti) Bihor şi Inspectoratului Şcolar Judeţean, care vor răsplăti primele clasate cu diplome, cupe, medalii şi echipament sportiv.

Programul jocurilor de astăzi:

ora 14.00: Şcoala Oltea Doamna - Liceul Ady Endre

ora 15.00: Şcoala Nicolae Bălcescu - CN Iosif Vulcan

ora 16.30: CN Mihai Eminescu - Şcoala Dacia

ora 17.45: Şcoala Oltea Doamna - Şcoala Nicolae Bălcescu.