Sala de sport a Universității va găzdui, începând de astăzi și până duminică, o întrecere internațională de taekwon-do ITF, dotată cu Cupa de Vară. Întrecerea este organizată de Clubul Sportiv Kind Do Lions Oradea, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, Clubul Sportiv Royal Kwon Oradea și Federația Română de Teakwon-do ITF.

Competiția a fost prefațată ieri de către Mircea Muntean, secretarul general al FR Teakwon-do și de către Tulkos Romeo, președintele CS Kingo Do Lions, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Hotel Continental. Ajunsă la cea de-a șasea ediție, competiția va reuni la start 260 de sportivi din Slovacia, Ungaria și România, care se vor întrece în cinci probe de concurs: luptă, tull (exerciţii de formă), tehnici speciale, spargeri de forţă şi luptă tradiţională. Oradea va fi reprezentată de componenții cluburilor King Do Lions, Royal Kwon, West Team și Tae-kyon, în total 58 de competitori.  Întrecerea internațională iniţiată de antrenorul Tulkos Romeo s-a dezvoltat de la an la an, devenind de tradiţie deja şi reunind de la o ediție la alta un număr tot mai mare de sportivi, mulţi dintre ei campioni naţionali sau internaţionali. Mircea Muntean a oferit informații tehnice despre concurs, precizând faptul că sunt numeroase probe la care numărul participanților este ridicat, între 10 și 20 de sportivi fiind înscriși în lupta pentru medalii. Romeo Tulkos a precizat că organizatorii au făcut eforturi mari pentru ca sportivii care vor participa la cupă să beneficieze de condiții optime, iar dacă și ediția din acest an va ieși bine, Oradea ar putea candida la organizarea Cupei Europene.  Deschiderea oficială este programată mâine, de la ora 15.00, în prezența președintelui FR de Teakwon-do ITF, Marius Oltean, dar și a directorului DSJT Bihor, Sorin Buhaș. însă, până atunci se vor organiza dispute în mai multe categorii.