Federația Română de Fotbal (FRF) a dat „undă verde” pentru reluarea a două competiții de juniori, Liga Elitelor Under 19 ani și Liga Elitelor Under 17 ani. În plus, a decis să sprijine financiar cluburile participante cu sume între 4.000 și 16.500 de euro!

LPS Bihorul, printre cele 24 de participante

Cele două competiții de elită ale fotbalul juvenil se vor relua pe 26 septembrie și vor participa primele 24 de cluburi din Clasificarea Academiilor. Între acestea se află și LPS Bihorul Oradea, locul 17 între cele 69 de cluburi clasificate, care a confirmat prezenţa în competiţie cu ambele grupe, U 17, pregătită de Aurelian Pavel, şi U 19, antrenată de Ionel Negrea.

 

Ceva bani de la federație

FRF vine în sprijinul echipelor cu bani care să mai atenueze din costurile pentru testarea Covid-19. „Fiecărui club din Liga 1 și Liga 2 ale cărui echipe vor participa în competițiile Liga Elitelor U19 și U17, în sezonul 2020-2021, i se va aloca suma de 4.000 de euro, reprezentând ajutor FRF pentru testare RT-PCR SARS-CoV-2. Celelalte cluburi participante, având în vedere că nu beneficiază de plățile de solidaritate din partea UEFA pentru anul 2020, vor primi din partea FRF 12.500 euro, sumă ce reprezintă subvenție pentru competițiile Liga Elitelor U19 și U17, și încă 4.000 de euro, ajutorul FRF pentru testări RT-PCR SARS-CoV-2”, se specifică într-un comunicat postat pe siteul oficial al FRF.

Cele 24 de cluburi cu drept de participare în Liga Elitelor U19 şi Liga Elitelor U17 trebuiau să confirme participarea până aseară.

Ierarhia grupărilor eligibile direct pentru Liga Elitelor:

 

1. FC Viitorul Constanța        93,42 puncte

2. FCSB     88,18

3. FC Dinamo     84,86

4. Concordia Chiajna   84,81

5. Csikszereda Miercurea Ciuc      83,90

6. Sport Team București       83,84

7. Universitatea Craiova        81,59

8. FC Voluntari    81,13

9. ASU Politehnica Timișoara         81,10

10. CFR Cluj       80,12

11. UTA Arad      79,70

12. Ripensia Timișoara         78,30

13. Sepsi OSK Sf. Gheorghe        74,83

14. Academica Clinceni        74,04

15. Universitatea Cluj   73,60

16. Kids Tâmpa Brașov        72,91

17. LPS Bihorul Oradea        72,91

18. AFC Astra     72,48

19. Petrolul Ploiești      71,80

20. LPS Iolanda Balaș Soter Buzău        69,16

21. FC Botoșani 68,23

22. Știința U Craiova    68,20

23. Gaz Metan Mediaș 67,77

24. Academia Gică Popescu 67,33

În cazul în care un club nu dorește participarea sau nu a confirmat prezența în competiție până la termenul stabilit, locul acestuia va fi ocupat de următorul club care a luat parte la procedura de Clasificare a Academiilor și care doreşte să activeze în cele două competiții juvenile.

În ceea ce privește alte competiții juvenile cu finalitate la nivel național, acestea rămân în continuare suspendate, costurile pentru respectarea protocolului medical fiind prea mari pentru posibilitățile cuburilor.