Şteianca Irina Maria Bara şi-a mai adăugat un palmares un turneu câştigat în circuitul ITF. Tenismena de 20 de ani s-a impus la simplu în Antalya într-un concurs dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari.

Al cincilea triumf la simplu

Desemnată cap de serie nr. 2, Irina s-a impus, în finală, în fața jucătoarei din Bolivia Maria-Fernanda Alvarez-Teran, scor 7-6 (2), 1-6, 0-6, după ce în precedentele patru partide din Turcia triumfase într-un număr minim de seturi (2). Este cel de-al cincilea titlu la simplu din carieră şi al doilea în acest an, după cel de la Santa Margherita (Italia), tot într-un turneu de 10.000 de dolari. Irina ocupă locul 389 în ierarhia WTA, după ce la sfârşitul anului trecut se afla pe poziţia 443.

Irina Maria Bara a disputat finala şi la dublu, unde a avut-o alături pe Tea Faber, dar perechea româno-croată a fost învinsă de cuplul italo-francez Francesca Palmagiano/Carla Touly, scor 4-6, 0-6. Tenismena pregătită de tatăl său, Călin Bara, a câştigat în 2015 patru concursuri la dublu, trei de 10.000 de dolari şi unul cu premii totale de 25.000 de dolari.

În grafic şi la Galaţi

În această săptămână, Irina evoluează la Galaţi, într-o competiţie de 10.000 de dolari. Favorită numărul 3, şteianca s-a calificat în sferturile finală după ce a trecut de turcoaica Yasmin Gulman, beneficiară a unui wild-card, scor 6-0, 6-0 şi de românca Irina Fetecău (nr. 678 WTA) , cu 7-5, 4-6, 6-1. Pentru un loc în semifinale se va duela astăzi cu Cristina Ene (440 WTA), o sportivă venită din calificări.