Unul dintre arbitrii bihoreni de perspectivă a reuşit să facă pasul spre lotul divizionar. Marius Ionuţ Matica a promovat în lotul pentru Liga a III-a la doar 21 de ani. 

Fost practicant al fotbalului la LPS Bihorul Oradea şi absolvent al cursului de arbitraj în 2014, Marius a făcut parte din programul de dezvoltare tinere talente, fiind monitorizat un an şi jumătate de Comisia Centrală a Arbitrilor, participand de 4 ori la testări fizice, teoretice şi video.

"Am mai avut şi trei meciuri la nivelul Ligii a III-a, după care am primit referinţe foarte bune. Mă bucur că am reuşit sa ajung în lotul divizionar după multă pregătire fizică şi teoretică. Această promovare reprezintă pentru mine un pas important în dezvoltarea mea profesională ca şi arbitru asistent. Voi fi la fel de motivat şi dornic de a confirma aşteptările celor care au avut încredere în mine. Cu această ocazie, vreau sa le mulţumesc celor care m-au susţinut în această activitate, în special Comisiei Judeţene de Arbitri Bihor", a declarat Marius Matica, al doilea arbitru bihorean promovat în acest an, după centralul Adrian Pal.