Ieri, pe terenul sintetic din Salonta, Luceafărul Felix a diputat un joc amical în compania fostei colege de serie, Arieşul Turda, care în retur nu va mai evolua, însă, în liga secundă. Partida s-a încheiat cu scorul de 3-0 (1-0) pentru echipa pregătită de Leo Grozavu. Iniţial, bihorenii trebuia să-şi măsoare forţele cu echipa de Liga a III-a, FC Hunedoara, însă amicalul a fost înlocuit de meciul de verificare cu turdenii.  Tibor Moldovan şi-a trecut în cont o dublă, golul al treilea fiind marcat de un jucător al Arieşului în proprie poartă. Luceafărul a început jocul cu Samoilă - Mihuţ, Pocian, Lupuţ, Fl. Aniţoiu - Ov. Ghilea, Bundea, Muntean - Blănaru, T. Moldovan, Floruţ. Au mai intrat:  Sălăjan - D. Mureşan, Grozoni, Svarczkopf şi Konyeha. Antrenori: Leo Grozavu şi Zoltan Vig. Echipa secundă a Luceafărului va juca astăzi, de la ora 16.00, pe terenul sintetic de la Baza Tineretului din Oradea, cu echipa de Liga a IV-a, CF Liberty.