Încă o încercare de a stopa seria negativă - CFR Simeria - CF Bihorul Beiuş
Ajunsă "ciuca bătăilor" şi la doar un pas de ultimul loc, echipa beiuşeană va încerca să stopeze seria de şapte înfrângeri, dar nu-i va fi deloc uşor. Cu o serie de jucători experimentaţi în lot (Zaha, Pepenar, Vişan, Dăscălescu), simerienii au abordat campionatul cu gândul la promovare, dar prestaţiile lor nu au fost în concordanţă cu un asemenea obiectiv. Totuşi, formaţia hunedoreană rămâne una cu potenţial pentru acest nivel, fapt demonstrat runda precedentă când a fost egalată în prelungiri în deplasarea de la Recaş. Pe teren propriu, CFR are câte două victorii şi înfrângeri, plus o remiză, marcând 11 goluri şi primind 5. Ultima partidă jucată de hunedoreni acasă s-a încheiat cu un scor fluviu, 6-0 în dauna celor de la Şcolar Reşiţa. În schimb, beiuşenii s-au prezentat foarte slab pe terenuri străine, pe care au înregistrat doar un egal şi patru eşecuri, punctând de trei ori şi încasând 17 goluri. La oaspeţi va absenta sigur Vlad Silaghi - suspendat.
Echipe probabile
CFR: Iancău - Vârtan, Zaha, Stroia, Ungureanu - Făgărăşanu, Găceanu, Vişan, Riviş - Pepenar, Dăscălescu. Antrenor: Gheorghe Cornea.
CF Beiuş: Iftimovici - Cobârzan, Ardelean, Mihoc, D. Toma - Vanca, F. Popa, Drule, Trip - Agiurgeoaie, Morar. Antrenori: Remus Ganea şi Adrian David.
Arbitri: Sergiu Hristea - la centru, Andrei Chiţoiu (ambii din Timişoara) - la centru; Mihai Jivan (Arad). Observatori: Emil Arsa (Arad), Alexandru Ilie (Craiova).
Celelalte partide programate astăzi: Naţional Sebiş - FC Timişoara II, Nova Mama Mia Becicherecu Mic - Millenium Giarmata, Autocatania Caransebeş - Unirea Sânnicolau Mare, Termo Tr. Severin - ACS Recaş.
Meciul FC Hunedoara - Şcolar Reşiţa se dispută mâine, tot de la ora 14.00. Luceafărul Oradea şi Gloria Arad stau.
CLASAMENT
1. Luceafărul Oradea 13 10 2 1 29-10 32 (+11)
.........................................................................................................................
2. FC Hunedoara 11 7 3 1 20-7 24 (+6)
3. Autocatania Caransebeş 11 5 4 2 12-6 19 (+4)
4. ACS Recaş 11 5 3 3 18-13 18 (0)
5. Unirea Sânnicolau 11 5 3 3 14-9 18 (+3)
6. Naţional Sebiş 11 5 1 5 11-12 16 (+1)
7. Termo Tr. Severin 11 4 3 4 15-15 15 (0)
8. CFR Simeria 11 3 5 3 19-13 14 (-1)
9. Gloria Arad 12 4 2 6 18-19 14 (-7)
10. Şcolar Reşiţa 12 3 4 5 8-17 13 (-8)
11. Millenium Giarmata 11 2 5 4 15-21 11 (-4)
12. FC Timişoara II 11 2 4 5 14-18 10 (-5)
13. CF Bihorul Beiuş 11 2 1 8 11-30 7 (-11)
..........................................................................................................
14. Becicherecu Mic 11 1 2 8 7-21 5 (-10)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.