Oradea va fi gazda primei competiții internaționale de dans sportiv organizată de Clubul Exclusive Dance - ORRO International Dance Championship, ce se va desfășura în perioada 26-28 aprilie 2024, la Arena Oradea.

 

Competiția, organizată de Clubul Exclusive și susținută de Federația Română de Dans Sportiv, va reuni peste 1.000 de dansatori din peste 20 de țări.

„Suntem profund onorați de încrederea acordată de Federația Română de Dans Sportiv. Angajamentul nostru este de a oferi o experiență de neuitat tuturor participanților și pasionaților de dans din întreaga lume”, menţionează Bianca Pușcaș, din partea organizatorilor evenimentului.

„După succesul remarcabil al celor două ediții anterioare, această a treia ediție se distinge prin transformarea sa într-o competiție de amploare internațională. Acest fapt reprezintă o recunoaștere a muncii și pasiunii depuse de Clubul Exclusive și de comunitatea de dans sportiv din Oradea. Evenimentul va fi unul de talie mondială, unde cei peste 1.000 de participanți, împreună cu cei 2.000 de antrenori și susținători, vor aduce un suflu nou în competiția de dans. Cu categorii de vârstă de la 6 la 75 de ani, evenimentul promovează dansul sportiv în rândul tuturor generațiilor”, se precizează într-un comunicat al Clubului Exclusive Dance.

Juriul competiției este format din nume sonore precum Mihai Petre, căruia i se alătură arbitrii de talie mondială precum Asis Khadjeh- Nouri, campion european și câștigător World Show Dance, Alexey Galchun - de 3 ori campion mondial (WDSF), Violeta Yaneva, vicepreședintele Federației Bulgare de dans, câștigătoarea Word Cup 2013, Kristina Horvatova specializată pe competițiile latino, standard și ten dance, și Roberto Albanese, arbitru mondial din 2014.

Aceștia vor evalua performanțele participanților în diversele categorii de dans, care includ atât dansurile standard (vals lent, quick step, tango, vals vienez, slow foxtrot), cât și cele latino-americane (samba, cha-cha, rumba, paso doble, jive), toate reglementate de World Dance Sport Federation.

ORRO International Dance Championship își dorește să pună Oradea pe harta mondială a dansului sportiv și să consolideze tradiția și reputația Clubului Exclusive în organizarea de evenimente de profil de înaltă calitate. „Această competiție reprezintă nu doar o oportunitate de a aduce laolaltă cei mai talentați dansatori, dar și un pas major în dezvoltarea și promovarea dansului sportiv în România”, afirmă reprezentanții clubului.

Programul competiției, ce include transmisii televizate și streaming online pe site-ul Federației Române de Dans Sportiv și pe pagina de Facebook a evenimentului, va oferi acces larg publicului la acest spectacol de neuitat. Informații despre bilete și alte detalii organizatorice sunt disponibile pe canalele oficiale de comunicare ale evenimentului.