În atenţia iubitorilor de baschet - De astăzi se vând abonamentele
Abonamentele vor acoperi competițiile în care va fi angrenată echipa orădeană: Liga Națională, Cupa României și FIBA EuroChallenge. Tichetele se vor vinde până pe data de 27 septembrie 2013. Sunt puse în vânzare trei tipuri de abonamente: cel de 250 lei pentru sectoarele de jos ale tribunelor, cel de 150 lei pentru sectoarele de sus ale tribunelor, respectiv cel de 50 lei pentru copiii între 7 şi 14 ani. Pentru procurarea unui abonament este nevoie de cartea de identitate pentru cetățenii români; permis de ședere / pașaport pentru cetățenii străini (original sau copie) şi abonamentul vechi din sezonul 2013-2014 (pentru vechii abonați). Pentru copiii între 7 și 14 ani se cere certificatul de naștere (original sau copie) şi abonamentul vechi din sezonul 2013-2014 (pentru vechii abonați). Copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit, dar nu au loc rezervat. Pentru rezervare de loc se achită prețul unui abonament de copii (50 RON). Solicitările pentru abonamente se vor depune la secretariatul clubului, situat în Oradea, strada Primăriei nr. 3, Bihor (pogram de lucru de luni până joi, între orele 10.00 şi 16.00, vineri, între orele 10.00 şi 15.00). Informații suplimentare se pot obţine la nr. de telefon/fax: 40 259-455.811 sau scriind pe adresa de mail: csmoradeabaschet@gmail.com.
Bonus pentru abonaţi
Oficialii clubului orădean vor oferi şi un bonus pentru abonaţi, acces în parcare gratuit pentru o mașină, dar acest lucru trebuie solicitat în momentul achiziţionării abonamentului. Prețul unui bilet pentru meciurile de campionat (tur-retur sezon regulat) şi Cupa României va fi de 10 lei (la fel ca şi în sezonul precedent), iar în play-off şi în FIBA EuroChallenge tichetele vor costa 15 lei. Copiii de până la şapte ani vor avea intrare gratuită.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.