Ibericii vor să spargă un ghinion ce ţine de 88 de ani
Spania - Italia
Ultimul sfert de finală din cadrul Campionatului European 2008 propune un duel între două foste câştigătoare ale trofeului, e drept că în anii romantici ai competiţiei. Spania a triumfat în 1964, iar Italia, patru ani mai târziu, de atunci niciuna nereuşind să repete performanţa, singurele reuşite fiind câte o prezenţă în finală (spaniolii în 1984, italienii în 2000).
Selecţionerul Spaniei, Luis Aragones, a declarat că orice echipă care vrea să bată Italia trebuie să aibă încredere în ea. "Admit că Pirlo este un mare jucător, dar să spui că şi Gatusso e, nu sunt de acord. Italia are 23 de jucători, toţi foarte buni, selectaţi de un antrenor inteligent. Nu mă interesează individualităţile, ci echipa în întregime şi cel mai mult formaţia mea. Dacă te uiţi la trofeele pe care le-au câştigat, la forţa lor, va fi un meci foarte greu pentru noi. Vreau de la jucătorii mei convingerea că putem câştiga. Orice echipă care vrea să bată Italia trebuie să aibă încredere în ea. S-a vorbit de duelul portarilor, dar eu cred că Iker Cassillas este cel mai bun din lume. Ramos, Villa şi Iniesta la fel. Aşa îi văd eu, sunt antrenorul lor şi trebuie să cred asta", a spus Aragones.
Mijlocaşul spaniol Xavi Hernandez consideră că italienii sunt mai obosiţi şi acest lucru poate fi un avantaj pentru formaţia pregătită de Luis Aragones: "Italia a câştigat multe trofee în trecut şi teoretic sunt favoriţi, deoarece sunt campionii lumii. I-am bătut acum câteva luni într-un amical, dar acum e altceva. Nu suntem speriaţi că nu i-am mai bătut de 88 de ani într-un meci oficial, vedem acest lucru ca o mare provocare. Ne vom bate pentru fiecare balon. Cu siguranţă italienii sunt mai obosiţi ca noi, plus că le vor lipsi doi jucători cheie la mijloc. Forţa noastră stă în posesia balonului. De asemenea, va trebui să ne asigurăm că-l vom anihila pe Toni şi pentru asta va trebui să ţinem mingea departe de careu".
Tehnicianul italian Roberto Donadoni crede că Spania este o echipă greu de învins: "Nu ştiu dacă e cel mai greu adversar cu care puteam pica, dar e cu siguranţă un adversar tare. Au o mare calitate: dacă le dai şanse, te nimicesc. Spania e o echipă greu de învins".
Mijlocaşul Massimo Ambrosini a afirmat că Italia are cei mai buni mijlocaşi din Europa. "Spania e o echipă cu individualităţi de marcă. Cel mai periculos e Torres, dar trebuie să ne preocupe doar echipa noastră, să fim cât mai concentraţi şi să câştigăm. Chiar dacă ne lipsesc Pirlo şi Gatusso, avem ce ne trebuie să facem treabă bună. Avem cei mai buni mijlocaşi din Europa", a precizat Ambrosini.
Echipe probabile:
Spania: 1. Casillas - 15. Sergio Ramos, 5. Puyol, 4. Marchena, 11. Capdevilla - 6. Iniesta, 19. Senna, 8. Xavi, 21. Silva - 7. Villa, 9. Fernando Torres. Antrenor: Luis Aragones.
Italia: 1. Buffon - 19. Zambrotta, 2. Panucci, 4. Chiellini, 3. Grosso - 13. Ambrosini, 10. De Rossi, 22. Aquilani - 20. Perrotta - 18. Cassano, 9. Toni. Antrenor: Roberto Donadoni.
Arbitri: Herbert Fandel - Carsten Kadach, Volker Wezel (toţi din Germania). Al patrulea oficial: Frank De Bleeckere (Belgia)
Rezervă: Peter Hermans (Belgia)
Observator: Serghei Zuev (Rusia)
Meciul Spania - Italia se va disputa mâine, de la ora 21.45, pe stadionul "Ernst Happel" din Viena şi va fi transmis în direct de TVR 1.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.