Huszar Ingrid a confirmat la "Naţionale" - A cucerit 12 medalii şi a stabilit două recorduri
Orădeanca Huszar Ingrid s-a numărat printre protagonistele Campionatelor Naţionale de înot desfăşurate, zilele trecute, la Bacău. Înotătoarea legitimată la CS Crişul Oradea a urcat de 12 ori pe podium, clasându-se de opt ori pe locul I, de trei ori pe II şi o dată pe poziţia a III-a.
Cu acest prilej, sportiva pregătită de Cristina Madău şi Georgeta Schier a stabilit şi două noi recorduri naţionale în proba de 50 m bras, unul în calificări, iar al doilea în finala probei, cu timpul de 33,34''.
Alături de Huszár Ingrid, în concurs s-au mai aflat trei sportive de la CS Crişul, Ioana Buzlea, Kiss Boglárka şi Alföldi Boglárka, dar care n-au reuşit să se claseze pe podium în finalele în care s-au calificat. Ioana Buzlea a fost cel mai aproape de o medalie, clasându-se pe locul 4 în proba de 200 m bras senioare.
Prestaţiile foarte bune din acest an i-au adus lui Huszár Ingrid şi antrenoarei Cristina Madău includerea în lotul lărgit al României pentru Jocurile Olimpice pentru tineret 2018, programate la Buenos Aires (Argentina), în perioada 6-18 octombrie. „Această selecţie reprezintă o realizare importantă pentru tânăra înotătoare şi pentru clubul nostru. Totul e ca Ingrid să-şi continue rezultatele cu care ne-a obişnuit până acum, pentru a se menţine în lotul pentru Buenos Aires”, a declarat Ionel Bungău, directorul CS Crişul Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.