Handbaliştii s-au întors din stagiul de la Stâna de Vale
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea a revenit, ieri, din cantonamentul efectuat în staţiunea Stâna de Vale. Sub comanda antrenorului Sebastian Tudor s-au pregătit în pitoreasca staţiune montană bihoreană 16 jucători, majoritatea fiind cei care au obţinut promovarea pe prima scenă a handbalului autohton.
O singură achiziţie
Confruntată cu probleme financiare, ca, de altfel, majoritatea prim-divizionarelor, formaţia orădeană n-a reuşit să-şi întărească lotul de jucători. Mai mult, a pierdut trei dintre titulari (Munea, Mateiaş şi Oşvat), conducerea clubului nereuşind să le ofere o prelungire de contract avantajoasă, astfel că cei trei au decis să accepte oferta primită din partea unui alt club de primă divizie, CSM Satu Mare. Deşi, iniţial, se purtaseră discuţii cu câţiva jucători de la Steaua, nu s-a concretizat nimic, astfel că singura achiziţie este portarul Ionescu, de la UCM Reşiţa. Acesta a fost în stagiul de la Stâna de Vale şi săptămâna viitoare va semna cu clubul orădean. "Am avut 16 jucători în stagiul de la Stână, sper ca până pe 15 august să avem lotul complet, adică să fie OK şi portarul Ionescu, şi cei patru jucători de la Braşov. Este vorba de un grup la pachet, toţi patru sunt internaţionali de tineret, acum sunt cu lotul naţional la Europenele din Slovacia şi, după încheierea competiţiei, vor semna cu noi. Este vorba de nişte jucători tineri, ambiţioşi, care au evoluat pe prima scenă, dar care îşi doresc să joace la noi şi cred că ne vor fi utili. Neavând resurse financiare prea grozave, ne vom axa şi în acest sezon pe o echipă tânără, cu jucători care-şi doresc să se afirme şi care sunt devotaţi culorilor clubului. Obiectivul nostru în acest sezon va fi evitarea retrogradării, iar dacă vom reuşi, sper ca la anul să avem o mai mare susţinere financiară şi să ne fixăm un obiectiv mai îndrăzneţ", ne-a declarat la întoarcerea din cantonament antrenorul echipei orădene, Sebastian Tudor (foto). În cele 6 zile ale stagiului, handbaliştii au efectuat câte două antrenamente zilnice, cel de dimineaţă bazat pe condiţie fizică, cu program la sala de forţă, al doilea, tactic.
Turneu în Ungaria
La finele acestei săptămâni, echipa orădeană se va deplasa la Reşiţa, unde va disputa două jocuri amicale în compania colegei de eşalon, UCM Reşiţa. Prima partidă se va disputa vineri, după-amiază, a doua, sâmbătă dimineaţa. Vor urma apoi alte antrenamente zilnice, la Arena "Antonio Alexe", apoi CSM Oradea va pleca la turneul internaţional de la Oroshaza, din perioada 13-15 august. După revenirea din acest turneu, orădenii vor organiza a doua ediţie a Cupei Romaro, urmând ca, pe 4 septembrie, să intre în focurile jocurilor Ligii Naţionale, în prima etapă echipa orădeană întâlnind echipa CSM Suceava.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.