Handbaliştii orădeni au câştigat turneul de la Arad
În organizarea clubului HC Arad, la finele săptămânii trecute s-a desfăşurat în urbea de pe malul Mureşului turneul amical de handbal "Cupa Municipiului Arad", competiţie la care au participat, alături de clubul organizator, echipele Unirea Sânnicolaul Mare, Naţional Sighişoara şi CSM Oradea. În urma a trei succese în tot atâtea meciuri disputate, formaţia pregătită de Sebastian Tudor s-a clasat pe primul loc şi a câştigat trofeul pus în joc.
Cu toate că a avut de înfruntat opoziţia unor adversari incomozi şi valoroşi, formaţia din Sighişoara confundându-se, practic, cu lotul naţional de juniori al României, handbaliştii orădeni, şi printre aceştia predominând tinereţea, majoritatea jucătorilor abia depăşind vârsta junioratului, formaţia CSM Oradea a obţinut victorii la scoruri categorice, impunându-se fără emoţii. Astfel, orădenii au câştigat partida cu Unirea Sânnicolaul mare cu scorul de 33-19, s-au impus cu 35-27 în faţa celor de la Naţional Sighişoara şi cu 39-24 în faţa echipei gazdă, HC Arad. Un aspect interesant îl reprezintă faptul că toate cele patru echipe vor fi colege de serie în viitoarea ediţie a Diviziei A de handbal masculin. Din echipa orădeană, cele mai multe reuşite le-au avut Alexandru Farcaş, Vlad Avram şi Andrei Macovei. "Am câştigat toate meciurile în faţa unor formaţii cu care ne vom mai întâlni în acest campionat, pentru că vom face parte din aceeaşi serie. Echipa s-a mişcat destul de bine, există deja câţiva jucători care au dovedit că merită să fie titulari. Nu i-am putut folosi pe Răzvan Farcaş şi Taşcă, ei fiind indisponibili. Avem încă mult de muncit, ne pregătim în continuare pentru a mai creşte în valoare până la începerea campionatului. Trebuie să lucrăm la omogenizarea lotului, la familiarizarea tuturor jucătorilor cu concepţia noastră de joc", a precizat Sebastian Tudor, antrenorul formaţiei CSM Oradea. În altă ordine de idei, CSM Oradea i-a legitimat în aceste zile pe Andrei Luca (pivot) şi Ioan Papuc (apărător), ambii de la HC Arad. Lotul echipei orădene prezent la acest turneu: Eugen Leu, Adrian Gale, Marius Bistrean - portari; Vlad Avram (extremă dreaptă); Valentin Iştoc, Gicu Taşcă (interi dreapta); Andrei Macovei, Claudiu Macavei (coordonatori de joc); Cristian Maxim, Ionuţ Chipăruş, Alin Drăgan (interi stânga); Alexandru Farcaş, Şerban Sava (extreme stânga); Ioan Papuc, Andrei Luca, Răzvan Farcaş, Szilagyi Eduard (pivoţi). Răzvan Farcaş a fost operat de varice şi va fi indisponibil două săptămâni, iar Gicu Taşcă are din nou probleme la genunchi. Pregătind (re)debutul pe scena Diviziei A, echipa orădeană va participa, între 10-11 septembrie, la turneul de la Sighişoara, alături de Naţional Sighişoara, U Craiova şi HC Arad, pentru ca, înaintea startului, să dispute, în deplasare, un ultim joc de pregătire, în compania formaţiei CSM Satu Mare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.