Handbaliştii clujeni au pierdut şi jocul revanşă - CSM Oradea - U Transilvania Cluj-Napoca 35-31
În jocul revanşă dintre cele componente ale Ligii Naţionale, disputat ieri dimineaţă la Arena "Antonio Alexe", s-au impus şi de această dată orădenii, scor 35-31 (16-18), la fel cum s-a întâmplat şi în prima partidă, de la Cluj-Napoca. A fost o dispută folositoare ambelor formaţii, care au exersat diferite scheme şi şi-au testat aceia dintre jucători mai puţin utilizaţi pe parcursul acestui campionat.
Meciul a debutat sub semnul unui aşteptat echilibru, cele două echipe mergând cap la cap în primele 10 minute. Apoi, gazdele au avut o perioada bună de joc, contraatacurile şi combinaţiile rapide au desfăcut cu uşurinţă defensiva clujeană, care a încasat gol după gol, diferenţa mărindu-se treptat în favoarea orădenilor. Cu 10 minute înainte de pauză, tabela indica 14-10 pentru gazde, dar relaxarea prematură şi mai multe ratări au permis oaspeţilor să revină, să egaleze şi chiar să intre la cabine în avantaj (16-18). Pauza s-a dovedit de această un sfetnic bun pentru echipa gazdă, care n-a mai avut acele căderi din finalul jocurilor de campionat, din contră, Liberţ&Co. evoluând şi spre final cu aceeaşi prospeţime ca la debutul întâlnirii. Mitanul al doilea a debutat cu un iureş al gazdelor, acestea restabilind egalitatea după doar trei minute, scor 19-19. Graţie unui handbal în viteză, cu o apărare agresivă în limita regulamentului, orădenii au controlat permanent jocul în a doua sa jumătate, detaşându-se uneori chiar la patru-cinci goluri. În final, ambele echipe au jucat cu garda jos, neglijând apărarea, dar dacă goal-keeperul oaspeţilor n-a reuşit să-şi ajute echipa prea mult, Viman şi Leu au făcut-o, închizând practic poarta, contribuind din plin la un succes meritat al gazdelor. Din păcate, şi acesta, la fel ca şi cel de săptămâna trecută, nu are niciun efect în campionat, păcat că echipa a început să funcţioneze acum, spre finalul întrecerii, când zarurile au fost aruncate şi nu se mai poate schimba nimic, retrogradarea formaţiei orădene fiind un lucru cert. Următorul joc al orădenilor va fi miercuri, 15 aprilie, când vor primi vizita echipei Bucovina Suceava, într-un joc programat în devans contând pentru etapa a 23-a. Devansarea s-a făcut la solcitarea grupării sucevene, calificată în semifinalele Cupei Challenge. Antrenorul gazdelor, Sabin Dacău, i-a folosit în acest meci pe următorii: Viman, Leu (portari) - Simeria (2 goluri), Liberţ (8), Munea (6), Halmagy (6), Jeler (7), Roman (1), Mateiaş (3), Kovacs (2), Iştoc, I. Dacău, Osvath. După cum se ştie, echipa orădeană a renunţat la serviciile jucătorilor Iordăchiţă şi Alesu, punând accentul pe întinerirea lotului. În această idee, deja au fost cooptaţi în lot doi juniori de perspectivă, Silaghi şi Păşcui.
Pe site-ul U CLUJ daca verificati CSM a pierdut la Cluj cu 3 goluri! Nu stiu de ce dl.Sabin a mintit!