Echipa de handbal masculin CSM Oradea s-a reunit la sfârşitul săptămânii trecute, la Arena Antonio Alexe, în vederea pregătirii noului sezon competiţional.

 

La primul fluier al antrenorului Sebastian Tudor au fost prezente şi ultimele transferuri dintre care se remarcă cel al coordonatorului de joc Cosmin Liberţ. Orădean la origine, acesta a evoluat ultima dată în Germania şi revine acum la Oradea pentru a evolua sub comanda lui Sebi Tudor, cu care se află în relaţii excelente. Celelalte două noutăţi din cadrul lotului sunt jucători de perspectivă. Născut în Buzău, Petru Stroe a evoluat ultima dată la CSU CNOT Braşov. Handbalistul este component al lotului naţional de tineret alături de care a participat la Campionatul Mondial ce s-a disputat anul trecut, în Brazilia. Ultimul transfer, Alexandru Pop, este băimărean la origini, are 22 de ani, joacă pe postul de extremă dreapta şi vine de la Universitatea Cluj. Aşadar, doi tineri jucători care vin să completeze lotul orădenilor. Dacă despre plecările lui Marian Clipea, Alin Drăgan, Cosmin Oşvat şi Zsolt Steiner am scris, CSM Oradea s-a despărţit şi de experimentatul Devid Munea, care s-a transferat la CSM Satu Mare, formaţie cu care orădenii s-au luptat pentru locul al doilea în sezonul trecut. La aceeaşi echipă a ajuns şi Cătălin Crăciun, campania de „achiziţii” demonstrând că echipa din Satu Mare îşi propune lucruri mari în viitorul sezon. Tot la capitolul plecări se află şi Alex Păuna a cărui destinaţie este necunoscută. De menţionat că handbalistul a suferit o accidentare serioasă din cauza căreia a absentat în a doua parte a campionatului trecut. Şi pentru că noul sezon se anunţă mai dificil decât ultimul, Sebastian Tudor îşi doreşte să mai facă şi alte transferuri.

 

În cantonament la Ocna Şugatag

Cantonamentul din această pauză competiţională va fi efectuat în judeţul Maramureş la Ocna Şugatag. „Ne aşteaptă un campionat mai greu decât anul trecut. Pentru început, pregătirea se va derula pe plan local. Pe 25 iulie vom intra în cantonament la Ocna Şugatag, în Maramureş, unde vom beneficia de toate condiţiile, inclusiv sală de forţă. Stagiul centralizat va dura până la 1 august, timp în care vom efectua câte două antrenamente pe zi, unul în aer liber şi altul în sală, cu mingea, dar ambele axate pe pregătirea fizică", a declarat Sebastian Tudor, antrenorul CSM Oradea.