Echipa de handbal masculin CSM Oradea a încheiat cu o înfrângere  seria jocurilor amicale din pauza competiţională. Handbaliştii orădeni au fost învinşi la Arena "Antonio Alexe" de formaţia maghiară de prima ligă Nyiregyhaza.

 

Oaspeţii s-au impus cu 32-30 după ce la pauză scorul a fost egal (17-17). Acesta a fost primul joc de verificare disputat în faţa propriilor suporteri, precedentele disputându-le pe terenul adversarilor.

Orădenii au pierdut şi celelalte partide, toate disputate în compania unor adversari dintr-un eşalon superior.

SCM Poli Timișoara - CSM Oradea, scor 41-26
SCM Poli Timișoara - CSM Oradea, scor 40-20
Universitatea Cluj-Napoca - CSM Oradea, scor 35-33
Nyiregyhaza - CSM Oradea, scor 26-21.

Antrenorul George Tăutu a putut vedea la lucru în aceste jocuri toţi componenţii lotului, inclusiv cei mai tineri, după ce în majoritatea partidelor, antrenorii celor două echipe au convenit ca după disputarea celor 60 minute de joc efectiv să se mai joace o repriză suplimentară de 20 minute.

Pmul meci oficial din 2019  este programat joi, 29 ianuarie, de la ora 17:00, cu HC Szejke Odorhei. Partida are loc la Arena Antonio Alexe , intrarea fiind liberă. Faţă în faţă se vor afla primele două clasate în Seria D din liga secundă. Odorhei are 22 puncte, iar CSM-ul are 21. În acest campionat, fiecare echipă şi-a valorificat avantajul terenului propriu, orădenii câştigând cu 33-32, iar odorheienii cu 38-31.