Handbaliştii au nimerit într-o grupă dificilă
Sorţii au fost nemiloşi cu naţionala de handbal masculin a României, plasând-o într-o grupă dificilă la Campionatul Mondial din Suedia. Vicecampioana mondială şi europeană Croaţia, ocupanta locului 4 la precedenta ediţie, Danemarca, şi periculoasa echipă a Serbiei sunt adversarii de temut ai "tricolorilor la turneul final de la începutul anului viitor (13-30 ianuarie). Grupa C a mai fost completată de Algeria şi Australia, formaţii mai slab cotate decât România, plasată în urna a patra la tragerea la sorţi.
Primele trei clasate din fiecare serie vor accede în faza următoare, în care vor fi formate două grupe a câte şase echipe. Cele din grupa României vor fi împerecheate cu formaţiile din grupa D. La ediţia din 2009, selecţionata noastră s-a situat pe locul 15.
Dezamăgit de deznodământul tragerii la sorţi, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat că echipa noastră are şanse de victorie în faţa oricărui adversar, totul depinzând de concentrarea jucătorilor. "Dacă băieţii se vor concentra şi vor juca cum au făcut-o şi în meciul cu ruşii, alţii trebuie să fie atenţi la noi, nu invers. Vom juca cu două echipe din fosta Iugoslavie. Au o şcoală serioasă şi vor fi două meciuri extrem de dificile. Dar totul depinde de modul în care vom aborda noi aceste partide. Aş fi preferat Norvegia în locul Danemarcei, dar asta e. Ne vom pregăti şi ne vom juca şansa. Sunt puţin dezamăgit, dar asta e viaţa. Dacă vrei să ajungi sus, trebuie să întâlneşti şi adversari tari. Nu puteam juca doar cu Bahrein, Chile şi Australia", a comentat Cristian Gaţu. Antrenorul Vasile Stângă aşteaptă ca elevii săi să evolueze fără complexe aşa cum au făcut-o în returul meciului de baraj cu Rusia, câştigat în deplasare cu 37-32. "Nu suntem outsideri, ne vom bate cu cele trei favorite pentru primele trei locuri. Calificarea la Olimpiadă se va face tot de la acest Mondial, aşa că avem şi noi mai multe şanse", a spus Stângă.
Repartizarea celor 24 de echipe s-a făcut astfel:
Grupa A
Bahrein, Egipt, Tunisia, Germania, Franţa, Spania
Grupa B
Japonia, Brazilia, Ungaria, Austria, Islanda, Norvegia
Grupa C
Australia, Algeria, România, Serbia, Croaţia, Danemarca
Grupa D
Chile, Argentina, Slovacia, Coreea de Sud, Polonia, Suedia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.