Situate pe locul al treilea în Seria D a Diviziei A de handbal feminin, fetele de la CSU Oradea nu au lăsat jos ștacheta pregătirilor. Cu toate acestea, Doina Ardelean, antrenoarea echipei, este de părere că pregătirea individuală nu o poate înlocui pe cea comună.

În același timp, antrenoarea așteaptă să vadă cum vor trece elevele sale peste această perioadă și cum acestea vor reuși să gestioneze psihic un timp atât de îndelungat petrecut în monotonie. „Asta e situația, fetele o înțeleg. Ele s-au mai pregătit individual, dar nu pentru o perioadă atât de lungă. Clar că e o suferință. Vorbim de un sport de echipă și nu putem înlocui pregătirea comună cu cea individuală. Vrând, nevrând apare și monotonia, dar aici vom vedea tăria și capacitatea lor psihică de a trece peste această perioadă”, a declarat Doina Ardelean, antrenoarea echipei de handbal feminin.

 

Sezon reușit

Cu o echipă masiv schimbată și în același timp întinerită, CSU Oradea a avut rezultate excelente, peste așteptări, având în vedere media de vârstă scăzută a jucătoarelor care se află în acest moment la clubul universitar orădean. Studenele din orașul de pe Criș sunt cele mai bune din serie dacă facem un clasament exclusiv al formațiilor finanțate de Ministerul Educației devansând echipele similare din Reșița (altădată, o adversară inaccesibilă) și Timișoara. Mai mult, Oradea a reușit, pe teren propriu, două surprize extrem de plăcute, neașteptate pentru formații cu pretenții de promovare în Liga Națională. Astfel, elevele Doinei Ardelean au învins 33-28 pe CSM Târgu Mureș și au făcut egal, 22-22, cu Crișul Chișineu Criș. Ambele echipe municipale beneficiază de bugete incomparabile cu cele avute la dispoziție de către echipele studențești. Așadar, selecția și munca au dat rezultate, iar viitorul sună bine în ceea ce privește handbalul feminin din orașul de pe Crișul Repede, evident dacă se va menține aceeași direcție. Cu handbaliste precum Raffaela Duțu, Andreea David sau Nicoleta Abodi, tinere cu o certă perspectivă, cărora să li se adauge alte jucătoare de aceeași valoare, Oradea poate spera să se bată inclusiv pentru câștigarea seriei chiar dacă despre promovare greu poate fi vorba, deoarece primul eșalon, din orice sport, necesită un buget de o cu totul altă dimensiune.