Handbalistele de la Şuncuiuş, la zonă
În organizarea ISJ şi DJST Bihor la sala de Sport a Colegiului Tehnic "Traian Vuia" din Oradea s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute, faza judeţeană a Olimpiadei Sportului Şcolar la handbal feminin, handbalistele de la Liceul Teoretic din Şuncuiuş câştigând această competiţie şi calificându-se astfel la faza zonală care se va desfăşura la 1 aprilie la Baia Mare.
La faza judeţeană a Olimpiadei Sportului Şcolar la handbal feminin au fost prezente opt echipe: Liceul Economic "Partenie Cosma" Oradea, Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul" Oradea, Liceul Teoretic Şuncuiuş, Liceul Popeşti, Liceul "Samuil Vulcan" Beiuş, Liceul Săcuieni, Liceul Tinca, Liceul Teoretic Bratca. În finala mare a întrecerii, echipa Liceului Teoretic Şuncuiuş (prof. Ioan Matei) le-a învins pe omoloagele lor de la Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul" (prof. Dan Moldovan) cu scorul de 18-12, în vreme ce locul trei a fost adjudecat de formaţia Liceului Teoretic Bratca (prof. Ştefan Dobai) după ce a câştigat finala mică în faţa handbalistelor de la Liceului "Samuil Vulcan" din Beiuş cu scorul de 22-15. Primele trei clasate au fost premiate cu diplome şi cupe.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.