Echipa naţională de handbal masculin a României a învins, duminică, în deplasare, reprezentativa Ciprului, scor 31-30 (15-16), în cea de-a patra partidă din grupa a 2-a preliminară a Campionatului Mondial din 2015.

Asta după ce în partida tur, disputată la Bucureşti, tricolorii s-au impus fără probleme la o diferenţă de 17 goluri (36-19). Returul din Cipru s-a dovedit, însă, mult mai dificil, victoria conturându-se abia pe final, când handbaliştii pregătiţi de Eliodor Voica au marcat de două ori consecutiv, revenind de la 29-30, la 31-30. Marcatorii României au fost Fenici 5 goluri, Talas 5, Şimicu 4, Ghiţă 4, Florea 4, Acatrinei 3, Mihalcea 2, Rotaru 2, Asoltanei 1, Cîmpan 1, în timp ce pentru gazde s-au remarcat Demosthenous şi Georgiou, ambii cu câte 7 goluri. Tricolorii au obţinut anterior trei victorii - 23-22 cu Italia, 32-24 cu Slovacia şi 36-19 cu Cipru - şi au acumulat astfel 8 puncte, fiind liderii grupei a 2-a. Pe locul secund se află Slovacia, cu 6 puncte, urmată de Italia, cu 2 şi Cipru, cu 0 puncte. România mai are de disputat două partide, cu Italia, la Bucureşti, mâine, 8 ianuarie (ora 18.00, în direct pe Digi Sport 1), respectiv cu Slovacia, la Sala, trei zile mai târziu. Câştigătoarea fiecăreia dintre cele cinci grupe preliminare din primul tur se va califica în turul secund, play-off, în care au asigurată calificarea directă alte 13 echipe europene. Meciurile se vor juca în luna iunie, în sistem tur-retur. Câştigătoarele din dubla manşă se vor califica la turneul final. Turneul final al CM din 2015 va avea loc în Qatar, între 17 ianuarie şi 1 februarie.